Magia erotică (XII)

Despre magie ca psihosociologie generală
(continuare)

Foarte greu de spus. În orice caz, Statul-magician – cu condiţia să nu fie vorba de nişte vulgari prestidigitatori – este de departe prefe­rabil Statului-poliţist, Statul care, ca să-şi apere propria-i „cultură” perimată, nu şovăie să reprime toate libertăţile şi iluziile de libertate, transformîndu-se într-o închisoare, în care orice speranţă e pierdută. Prea multă subtilitate şi o prea mare supleţe sînt defectele majore ale Statului-magician, ce se poate degrada şi transforma în Stat-vrăjitor; lipsa totală de subtilitate şi de supleţe reprezintă defectul major al statului-temnicer. Dar diferenţa esenţială dintre cele două, total favorabilă celui dintîi, este că, magia fiind o ştiinţă a metamorfozelor, are capacitatea de a se schimba, de a se adapta la toate împrejurările, de a se ameliora, în timp ce, dimpotrivă, poliţia nu rămîne niciodată decît ceea ce este : în cazul de faţă, apărătoarea înverşunată a unor valori perimate, a unei oligarhii politice, inutile şi dăunătoare vieţii naţiunilor. Sistemul de constrîngeri este condamnat să piară, căci ceea ce apără el nu e decît o îngrămădire de formule lipsite de orice vitalitate. Dimpotrivă, Statul-magician abia aşteaptă să dezvolte noi posibilităţi şi noi tactici, şi tocmai excesul de vitalitate îi deranjează funcţionarea. Cu siguranţă, nici el nu e în stare să-şi exploateze decît o parte infimă a resurselor magice. Dar se poate ghici că acestea sînt de o bogăţie extraordinară care, în principiu, ar trebui să dezrădă­cineze fără nici o osteneală copacul găunos al ideologiei poliţiste. De ce acest lucru nu se întîmplă ?

Magia erotică (XI)

Despre magie ca psihosociologie generală
(continuare)

O societate omogenă, ideologic sănătoasă şi guvernabilă.

Manipulatorul total al lui Giordano Bruno se însărcinează să le dea subiecţilor o educaţie şi o religie potrivite : “Trebuie îndeosebi să avem o grijă extremă cu privire la locul şi la modul în care cineva este educat, la studiile pe care le-a urmat, sub înrîurirea cărei pedagogii, cărei religii, cărui cult, cu ce cărţi şi cu ce autori. Căci aceste lucruri generează prin sine, iar nu prin accident, toate calităţile subiectului [...]“.

Controlul şi selecţia sînt stîlpii ordinii. Nu e necesar să ai imagi­naţie, ca să înţelegi că funcţia manipulatorului brunian a fost preluată de Stat, şi că acest nou „magician integral” are în sarcină să producă instrumentele ideologice necesare în vederea obţinerii unei societăţi uniforme. Orice educaţie creează nişte aşteptări, pe care Statul însuşi nu este în măsură să le satisfacă. Pentru cei frustraţi, există centrale ideologice care creează aşteptări alternative. Dacă Statul produce ”cultura”, aceste alte centre de manipulare produc „contra-cultura”, care se adresează în primul rînd marginalilor.

Nu trebuie să ne înşelăm asupra caracterului modelor culturale alternative :

Magia erotică (X)

Despre magie ca psihosociologie generală
(continuare)

Posibilităţile magicianului sînt mai largi; cele ale medicului sînt relativ restrînse. Fie doi indivizi A şi B, şi relaţia dintre ei, pe care-o vom nota cu Y. Să presupunem apoi că A iubeşte pe B şi că B nu răspunde : Y, legătura lor, se defineşte în aceşti termeni. Este sarcina magicianului să modifice Y : punîndu-se în slujba lui A, va obţine pentru el favorurile lui B. Să presupunem însă că familia lui A are tot interesul ca A să-şi abandoneze pasiunea nesăbuită pentru B : punîndu-se in slujba ei, operatorul modifică Y şi-l „vindecă” pe A. Este sarcina medicului. Se mai poate şi ca A să fie un manipulator magic şi să vrea să obţină favorurile lui B. El este magician, nu medic. Trei cazuri, din care două de magie propriu-zisă şi unul de medicină. Care este, exact, graniţa între aceste două discipline ? Competenţa medicului, ne dăm lesne seama, este limitată juridic la cazurile in care afecţiunea lui A se loveşte de interesele societăţii, ceea ce revine la a spune că ea iese atunci din normalitate. Dimpotrivă, practicianul magiei erotice în general îşi poate folosi talentele contra societăţii înseşi şi contra voinţei unui individ.

Să presupunem apoi că A este un individ multiplu, o masă avînd reacţii uniforme. B este un profet, un întemeietor de religie sau un şef politic care, utilizînd procedee magice de persuasiune, îl subjugă pe A. Practicile sale, precum acelea ale medicului, sînt deopotrivă admise, de vreme ce, obţinînd consensul social, operatorul nostru dictează el însuşi regulile societăţii.

Trei ipostaze : magician, medic, profet. Ele sînt indisolubil legate şi nu au o limită foarte precisă. „Psihanalistul” participă şi el la „joc”, sfera sa de acţiune învecinîndu-se cu ilicitul şi cu supraomenescul (să convenim, de altminteri, că situaţia lui rămîne astăzi neschimbată : un chirurg nu-i va da niciodată calificativul de „confrate”, chiar dacă are o diplomă în medicină).

O dată cu specializarea şi cu delimitarea competenţelor, am tinde să spunem că ceilalţi doi practicieni ai magiei bruniene, magicianul propriu-zis şi profetul, au dispărut în zilele noastre. Este însă mai probabil că ei s-au camuflat pur şi simplu sub nişte aparenţe

Magia erotică (IX)

Despre magie ca psihosociologie generală

Magia erotică a lui Giordano Bruno, deşi destul de puţin ortodoxă, ne-a permis să privim îndeaproape consecinţele extreme la care putea să ajungă identitatea de substanţă şi de operaţiuni dintre eros şi magie.

Va trebui să ne întoarcem îndărăt şi să ne interogăm încă o data asupra înrudirii dintre eros şi magie, şi anume: unde sfirşeşte erosul, unde începe magia ? Răspunsul pare foarte simplu : în chiar momen­tul manifestării erosului se manifestă şi magia. De aceea, magia erotică reprezintă, în fond, gradul zero al oricărei magii.

Ne mai rămîne să aprofundam definiţia magiei ca operaţiune spirituală. Este vorba, în orice caz, de un postulat tranzitiv, ceea ce ne îngăduie să spunem că orice altă operaţiune spirituală este, în acelaşi timp, magică. Or, activitatea pneumatică naturală cea mai simplă, aceea care intervine în orice proces intersubiectiv, este erosul, ceea ce implică faptul că toate fenomenele erotice sînt, în acelaşi timp, fenomene magice, în care individul joacă fie rolul de manipulator, fie pe acela de manipulat, fie de instrument de manipulare.