Iubirea fără iubit
Că dragostea nu e un sentiment sau o emoţie, o spune şi cel mai mare teolog ortodox în viaţă.
Celebrul Capitol 13 din Epistola a 2-a către Corinteni a Ap. Paul dă o definiţie a dragostei care de obicei este interpretată în sensul sentimentalist pietist reformist, care a contaminat şi ortodoxismul modern.
Or, dacă citeşti fără prejudecăţi, vezi că dragostea paulină seamănă mai mult cu speranţa fără obiect a lui Mihai Şora, decât cu sentimentul siropos în care o înţeleg marea majoritate a oamenilor. Ea “nu cade niciodată” din acelaşi motiv : nu are un obiect exterior sieşi, sau se are pe sine ca obiect.
Aici se potriveşte cu definiţia Vieţii lui Michel Henry, care “se încearcă pe sine” în “carnea” ei “fenomenologică”, în “ipseitatea” ei.
5 comentarii
Îmi pare rău, comentariile sunt oprite pentru moment.

ce citesti tu?
Păi, am şi scris acolo : o dragoste în sine, sau de sine, care e de bază…
[...] Ca şi dragostea, ca şi speranţa. [...]
[...] (ipostasul) exprimă existenţialitatea. L-am putea traduce prin „identificare existenţială”, sau prin „ipseitate” : că ceva anume chiar există, şi că este chiar acest ceva, şi nu [...]
[...] de sine [relativă] a sinelui [empiric] are loc numai în măsura în care Viaţa absolută se simte pe ea însăşi, în Sinele ei [eul transcendental], în mişcarea prin care ea se aruncă [...]