.jpg)
Confesiuni socio-estetice
Mi-a displăcut dintotdeauna frumuseţea prea evidentă.
Mi se pare că prea mi se oferă uşor, prea nu mă lasă şi pe mine să fac ceva, să contribui, şi eu, cumva, la „anamorfoza” ei.
De aceea, renascentismul mă lasă rece, iar manierismul său – cu-atât mai mult.
Dar ceea ce mă deranjează cel mai tare, este obligaţia, „socială”, de-a avea câte un orgasm estetic, la comandă, ori de câte ori mă întâlnesc cu ceva plebiscitat automat ca meritând asta !
Iar parveniţii mă consideră, din cauza asta, un filistin, un Caliban, chiar, incapabil să se bucure de frumos…
Pe mine !
Normal că asta nu m-a făcut să mă apropii de ei, ca să nu zic c-am ajuns să le asociez o parte importantă din frumuseţea „gratuită” a lumii…
Aşa că a trebuit să mă refugiez în locurile retrase, în cotloanele umbroase şi puţin umblate, unde pot să-mi desfăşor reveriile în linişte, şi să mi le împletesc, ca iedera, cu ruinele, cu resturile de la festinul estetic general.
BritPop, balcanicilor !
Nu vreţi să luaţi o pauză, de la manele şi PSD ? Să vă extindeţi orizonturile, măcar pentru o amărâtă de jumătate de oră, dincolo de găleata voastră balcanică ?
Dacă da, apăsaţi aici-şa :
Asta pentru audio.
Iar pentru video :
ANAMORFOZE
-
Comentaurii
