ANAMORF

IntraOdiseea

Cele trei angoase

Onto-teo-logul P. Tillich vine cu o interpretare remarcabilă a istoriei – din punctul de vedere al … curajului, ridicat la rang ontologic.

Orice termen e definit de … termenul opus, de antonim, sau ca fiind el opus acestuia din urmă. Omnis determinatio est negatio, cum bine zicea … tipu’ cu lentilele. (Nu TRU. Şi nici Neamţu, păcatele mele !)

Astfel, curajul e caracterizat de un „în pofida” lui. Frica îi este pandant, şi aşa ajungem, târâş-grăpiş, şi la angoasă, care se deosebeşte de frică prin aceea că nu are un obiect bine definit.

Istoria lui Tillich e o evoluţie a angoasei, care a cunoscut trei tipuri mari şi late :

1. angoasa morţii şi a sorţii (în română şi rimează) – din preistorie pân-la creştinism;
2. angoasa vinovăţiei şi a judecăţii, care a ţinut toată era creştină, până-n modernitate;
3. angoasa lipsei de sens şi a absurdului, tipică modernilor şi, mai ales, existenţialiştilor.

Neamţu-i suficient de subtil ca să nuanţeze trihotomia, arătând că, în fiecare epocă, erau prezente şi celelalte două angoase, dar mai … recesive faţă de cea respectiv dominantă.

Iar eu observ că, apropo de trihotomia paulină trup-suflet-duh(spirit), fiecare angoasă corespunde câte unui termen din aceasta, chiar în ordinea respectivă :

1. Angoasa m(/s)orţii este una fizică, materială, trupească. Omuleţul îşi teme propria-i integritate „ontică” : să nu fie bolnav sau înfometat, să nu fie rănit sau omorât, să nu i se opună un destin (ananke) nedrept.
2. vinovăţia este morală, psihică, sufletească. Everyman-ul medieval e obsedat de răspunsul pe care-l va da în faţa Judecăţii de Apoi – ceea ce are mult de-a face cu spiritul juridic tipic apusean – de fapt întreaga interpretare a lui Tillich se aplică, în primul rând, dacă nu chiar exclusiv, Apusului;
3. iar absurdul este o afacere pur intelectuală, spirituală, raţională. Modernitatea s-a închis în cercul vicios al raţiunii, ca un hamster în rotiţa lui, şi … spre stupefacţia ei, nu se simte mai bine deloc ! deşi se bazează pe o propagandă virulentă contra ante-, şi anti-, modernismului, pe care le consideră sisteme ale sărăciei, bolilor şi „exploatării omului de către om”.

Sigur, şi aici se impun unele nuanţări. Cum ar fi că spiritul Sf. Pavel nu era totuna cu raţiunea iluministă.

Sau că angoasa medievală a vinovăţiei era şi una socială, nu numai religioasă. Integrarea Bisericii în societate, nu a fost un fenomen numai pozitiv, cum cred guenon…ienii; s-a produs o confuzie între Împărăţia Cezarului şi cea a lui D-zeu, în care ultima era serios dezavantajată.

Pe urmă, trebuie insistat că domeniul de aplicare a schemei lui Tilică e cvasi-, dacă nu în întregime, occidental. Noi, românii, de-un paregzamplu, nu suferim deloc de angoasa nr. 3; pe 2 o acuzăm sub o formă primară, tribal-rurală (să nu ieşi din „rândul lumii”, să nu intri în „gura lumii”); în timp ce ne concentrăm pe angoasa 1, adică pe supravieţuirea brută, cu orice preţ şi în orice condiţii.

Şi mai sunt multe … cum le ziceam ? nuanţări. Şi poate o să intru în ele. Da’ al’dat’.

Da’ în mare, formula e lucrativă. Poţi porni de la ea, chiar dacă numai pentru a o contrazice ulterior…

Reclame

2010/01/22 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , ,

6 comentarii

  1. prostu draculu

    Comentariu de anyka | 2010/01/22

  2. Box populi !

    Comentariu de ANAMORF | 2010/01/22

  3. Mi-a placut comentariul d-nei,d-nului anyka, very deep indeed 🙂

    Nu stiu daca romanii nu sufera de angoasa numarul 3 din cauza diferentei de nivel de trai si de asteptari dintre ei si saturat-modernistii apuseni sau daca e ceva ereditate la mijloc.
    Cei care se transfera cu arme si bagaje pe termen lung in vest se molipsesc foarte rapid de ea (din experienta personala vorbesc) ceea ce ar sugera o cauza preponderent environ-mentala.

    Comentariu de sam | 2010/01/23

  4. Şi eu am o slăbiciune pentru comentariile astea laconice, din popor…

    Ai dreptate, cu nivelul de trai. Condiţionează tipul de angoasă.

    Numai că aici intră în joc cercul vicios. Apusenii au ajuns la prosperitate prin etica vinovăţiei; dacă noi continuăm să ne purtăm ca nişte nehaliţi care dau năvală, n-o să ne crească niciodată nivelul.

    Ca să ai nivel, trebuie să ai şi etică. Pe când d-ta, sam, vezi versantul celălalt : n-ai cum să ai etică, dacă n-ai nivel mai întâi !

    Comentariu de ANAMORF | 2010/01/24

  5. Vorbind de navala mi-ai sugerat imaginea „nehalitului” navalit la nivel inalt fara sa treaca prin etapele standard (nici nu poti vorbi de o etica a vinovatiei prea mari intr-o lume ne-protestanta sau ne-catolica cel putin).

    Ajuns acolo, la nivel adica, nehalitul e prins de ameteala din cauza diferentei de presiune. Rezultatul e putin ciudat: angoasa va trebui sa astepte mai mult decat in mod normal pana nehalitul isi revine din euforie si se trezeste ethically (p)halit.

    Nice talking to you

    Comentariu de sam | 2010/01/24

  6. Da, ai dreptate cu arderea etapelor. Sau cu efectul ei asupra marii majorităţi.

    În privinţa creştinismului apusean, eu mai am o corectură la Tillich.

    Vinovăţia întră-n scenă abia cu (Contra)Reforma !

    Ce-a fost pân-atunci, chiar dacă tot creştinism se numea, era altă mâncare de peşte.

    Comentariu de ANAMORF | 2010/01/25


Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: