ANAMORF

IntraOdiseea

Corectându-l pe Noica

Mă intrigă conceptele nicasiene de „general” (G) şi „individual” (I), dacă tot am ajuns la ontologie… Mai precis, mă intrigă dialogul lor : cele două fac un schimb de „determinaţii” (D) atât de frenetic, încât par să-şi schimbe locurile permanent !

De exemplu, când filozoful spune că G e ideal şi necesar, iar I real şi contingent… Eu le cuplez invers : mai degrabă realul mi se pare necesar, iar idealul contingent.

Pe urmă, D(terminaţiile). Noica le defineşte ca „manifestări, fenomene”. Păi din astea e făcută realitatea însăşi !

Cam multe suprapuneri pentru o schemă care se vroia cărămida ontologică.

Eu aş salva schema aşa : realul se desfăşoară la nivelul D – ca la „fiinţa de a doua instanţă”. G şi I sunt cei doi poli ideali ai realului, G oferind un cadru relativ stabil dinamica I. Dar fiind amândoi ideali, nici unul nu e bătut în cuie, adică necesar, sau absolut; sunt, pur şi simplu, cele două repere fundamentale; harta care, deşi necesară, nu e, şi nu poate fi, teritoriul.

Reclame

2010/01/27 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: