ANAMORF

IntraOdiseea

Magia erotică (I)

Manipularea maselor şi a indivizilor

De vinculis in genere (Despre legături în general), de Giordano Bruno, e una din acele scrieri obscure a căror importanţă, în istoria ideilor, o depăşeşte de departe pe aceea a operelor celebre. Pentru francheţea, şi chiar cinismul, pe care le pune în analiza materiei sale, ar putea fi comparată cu Prinţul lui Machiavelli, cu atît mai mult cu cît subiectul celor două lucrări e înrudit : cel al lui Bruno se ocupă de manipulare psihologică în general, iar cel al lui Machiavelli – de manipularea politică, îndeosebi. Dar cît de palidă şi de rizibilă este astăzi figura prinţului-aventurier machiavelic, alături de aceea a magicianului-psiholog al lui Bruno ! Popularitatea Prinţului i-a adus preţuirea veacurilor următoare şi a dus, destul de recent, la teoria „Prinţului” modern – partidul comunist – lansată de A. Gramsci. Inedită pînă la o dată tardivă, puţin citită şi întotdeauna prost înţeleasă, De vinculis in genere este, totuşi, scrierea ce ar merita astăzi adevăratul, şi unicul, loc de onoare, între teoriile manipulării maselor. Fără s-o ştie, trusturile informaţionale care domină lumea s-au inspirat din ea, ba chiar au pus în practică ideile lui Bruno. S-ar putea, fireşte, să existe o continuitate, căci Bruno pare să fi exercitat o anumită influenţă asupra mişcării ideologice de la începutul secolului al XVII-lea cunoscută sub numele de Roza-Cruce, al cărei răsunet a fost enorm. Dar, după cunoştinţa noastră, n-a existat nici înainte de Bruno, şi nici după el, vreun autor care să fi tratat această materie sub aspectul ei empiric, făcînd abstracţie de orice consideraţie de ordin etic, religios ori social. Căci nimeni nu s-ar fi gîndit să abordeze, un astfel de subiect, din punctul de vedere al manipulatorului însuşi, fără să pună mai întîi, ca principiu fundamental al cercetării sale, vreun drept divin sau uman, intangibil, în numele căruia manipularea să fi fost condamnată.

În secolul al XlX-lea se pot găsi, desigur, ideologi precum Karl Marx şi Friedrich Engels, care cred că religia este un „opium pentru popor”; în această privinţă, ei nu fac, de altfel, decît să repete un enunţ din brunianul De vinculis, în care religia este privită numai sub aspectul ei de puternic instrument de manipulare a maselor. Dar, în timp ce Marx şi Engels au idealuri umanitare şi utopice, Bruno nu manifestă nici o preocupare de a salvgarda demnitatea sau bunăstarea umană : singurul drept, pe care-l are în faţa ochilor nu-i aparţine nici lui Dumnezeu, nici oamenilor, ci manipulatorului însuşi.

Către sfîrşitul secolului al XlX-lea, Gustave Le Bon pune bazele disciplinei numite „psihologia maselor” (Psychologie des foules apare în 1895), ce va fi dezvoltată de Sigmund Freud, a cărui lucrare Massenpsychologie und Ich-Analyse (Psihologia maselor şi analiza eului, 1921) a avut un mare răsunet. Dar scopul lui Le Bon şi al lui Freud este determinarea mecanismelor psihologice care acţionează în interiorul unei mase, şi care prezidează la alcătuirea ei, nu acela de a învăţa cum să domini o masă. Ştiinţa, din pricina scrupulelor ei de ordin moral, refuză să adopte un punct de vedere, pe care-l abando¬nează mai degrabă omului politic; unui Adolf Hitler, de exemplu, autorul lui Mein Kampf. I se lasă Prinţului ceea ce-i aparţine, chit că se protestează – cum a făcut-o Freud – contra abuzurilor unui Stalin, şi ale „noii ordini” instaurate în Uniunea Sovietică.

Întreaga omenire a auzit de Prinţul lui Machiavelli, şi mulţi politicieni s-au grăbit să-i urmeze exemplul. Dar numai astăzi se poate aprecia cît de mult De vinculis depăşeşte Prinţul în profunzime, actualitate şi în importanţă : astăzi, cînd nici un şef politic din lumea occidentală nu s-ar mai gîndi că poate acţiona precum Prinţul lui Machiavelli, însă ar utiliza, în schimb, mijloace de persuasiune şi de manipulare pe cât de subtile sînt capabile să-i pună la dispoziţie trusturile informaţionale. Spre a înţelege, şi a pune în valoare, actuali¬tatea lui De vinculis, ar trebui să fim informaţi asupra activităţii acestor trusturi, a ministerelor propagandei; ar trebui să putem arunca o privire în manualele şcolilor de spionaj, despre care ne putem face totuşi o idee, după ceea ce transpare cîteodată în afara culiselor acestor organizaţii, al căror scop ideal este garantarea ordinii şi a bunăstării comune, acolo unde ele există.

(va urma)

2010/01/28 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii

  1. Inca nu ma pronunt.

    Comentariu de liviu ciubara | 2010/01/28

  2. E bine să fii prudent.

    Comentariu de ANAMORF | 2010/01/28


Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat: