ANAMORF

IntraOdiseea

Magia erotică (II)

Manipularea maselor şi a indivizilor
(continuare)

Prinţul lui Machiavelli era strămoşul aventurierului politic, a cărui figură e pe cale de dispariţie. Dimpotrivă, magicianul din De vinculis este prototipul sistemelor impersonale de mass-media, al cenzurii indirecte, al manipulării globale şi al brain-trusturilor, ce-şi exercită controlul ocult asupra maselor. El nu este, fără îndoială, modelul urmat de propaganda comunistă clasică : căci nu-i lipseşte nicidecum subtilitatea, aşa cum se întîmplă cu aceasta din urmă. Din contra, magicianul lui Bruno este cu totul conştient de faptul că, spre a-şi ataşa masele, ca şi spre a-şi ataşa un individ, trebuie să ţină seama de complexitatea aşteptărilor subiecţilor, trebuie să creeze iluzia totală de a da unicuique suum. De aceea manipularea bruniană necesită o cunoaştere perfectă a subiectului şi a dorinţelor sale, fără de care nu poate exista „legătură”, vinculum. De aceea Bruno însuşi admite că, totodată, e vorba de o operaţiune extrem de dificilă, ce nu poate fi realizată decît prin desfăşurarea unor facultăţi de inteligenţă, de perspicacitate şi de intuiţie la înălţimea sarcinii. Complexitatea acesteia nu poate fi deloc minimalizată, căci iluzia trebuie să fie perfectă, pentru a satisface multiplele aşteptări, pe care-şi propune să le mulţumească din plin. Cu cît manipulatorul are mai multe cunoştinţe despre cei pe care trebuie să-i „lege”, cu atît şansa lui de a reuşi creşte, pentru că va şti să aleagă mijlocul just, ca să creeze un vinculum.

Se vede că magia erotică bruniană îşi propune, ca scop, să-i permită unui manipulator să controleze indivizi izolaţi şi mase. Supoziţia ei fundamentală este că există un mare instrument de manipulare, şi acesta este Erosul, în sensul cel mai general: ceea ce iubim, de la plăcere fizică pînă la lucruri nebănuite, trecînd, desigur, prin bogăţie, putere etc. Totul se defineşte în raport cu erosul, fiindcă repulsia şi ura nu reprezintă decît partea negativă a aceleiaşi atracţii universale:

Toate afecţiunile şi legăturile voinţei se reduc, şi se referă, la două, anume la repulsie şi la dorinţă, sau la ură şi la iubire. Cu toate acestea, ura se reduce ea însăşi la iubire, de unde decurge că singura legătură a voinţei este erosul. Este dovedit că toate celelalte afecţiuni, pe care cineva le încearcă, nu sînt, formal, fundamental şi originar, decît iubire. De pildă, invidia este iubirea cuiva pentru sine însuşi, care nu suportă nici superioritate, nici egalitate din partea altcuiva; acelaşi lucru se aplică imitaţiei. Indignarea este iubire a virtuţii; pudoarea şi frica (verecundia, timor) nu sînt nimic altceva decît iubire a cinstei şi a ceea ce provoacă frica. La fel se poate spune şi despre celelalte afecţiuni. Ura, aşadar, nu e nimic altceva decît iubire a contrariului, sau a opusului şi, în acelaşi fel, furia nu-i decît un fel de iubire. Pentru toţi cei ce sînt destinaţi filozofiei ori magiei, este deplin evident că legătura cea mai înaltă, cea mai importantă şi cea mai generală (vinculum summum, praecipuum et generalissimum) aparţine erosului: şi de aceea Platonicienii au numit iubirea Marele Demon, daemon magnus.

Acţiunea magică are loc printr-un contact indirect (virtualem seu potentialem), prin sunete şi figuri care-şi exercită puterea asupra simţurilor văzului şi auzului. Trecînd prin deschizăturile simţurilor, ele imprimă imaginaţiei anumite efecte de atracţie sau de repulsie, de plăcere sau de dezgust.

Sunetele şi figurile nu sînt alese la întîmplare; provin din limbajul ocult al spiritului universal. Dintre sunete, manipulatorul trebuie să ştie că armoniile tragice provoacă mai multe pasiuni decît cele comice, fiind capabile de a acţiona asupra sufletelor bîntuite de îndoială. Şi aici, trebuie ţinut cont de personalitatea subiectului, căci acolo unde există oameni uşor de influenţat, există şi alţii care reacţionează în mod neaşteptat la magia sunetului, precum acel împărat barbar care, ascultînd o muzică instrumentală foarte sofisticată, a crezut că era vorba de nechezaturi de cai.

La rîndul lor, figurile sînt capabile să provoace prietenia sau ura, pierzania (pernides) ori disoluţia. Acest fenomen artificial poate fi verificat, de altfel, în fiecare zi, prin faptul că indivizii şi lucrurile văzute provoacă spontan, în noi, simpatia sau antipatia, dezgustul sau atracţia.

Văzul şi auzul nu sînt decît porţile secundare prin care „vînătorul de suflete” (animarum venator), magicianul, îşi poate introduce legăturile („înlănţuirile”) şi momelile. Intrarea principală (porta et praecipuus aditus) a tuturor operaţiunilor magice este fantezia, singura poartă (sola porta) a tuturor efectelor interne şi „legătură a legăturilor” (vinculum vinculorum). Puterea imaginarului este dublată de intervenţia facultăţii cogitative : ea este capabilă să subjuge sufletul. Rămîne totuşi absolut obligatoriu ca „legătura” să treacă prin fantezie, căci „nu există nimic în raţiune care să nu fi fost în prealabil perceput de simţuri (quodprius nonfuerit in sensu) şi nu există nimic care, plecînd de la simţuri, să poată ajunge la raţiune fără mijlocirea fanteziei”.

Abstracţie făcînd de manipulatorul însuşi, care e presupus a exercita un control absolut asupra propriei sale imaginaţii (cel puţin în teorie), muritorii de rînd sînt supuşi unor fantezii necontrolate. Numai profesiunile speciale cer aplicarea voluntară a imaginaţiei (acelea ale poetului şi artistului); în rest, domeniul imaginarului este livrat arbitrarului cauzelor externe, în acest caz, trebuie deosebite fanteziile provocate de o acţiune voluntară, dar de un alt ordin, a subiectului însuşi, de fanteziile a căror sursă e în altă parte. Acestea, la rîndul lor, pot fi provocate de demoni sau induse de o voinţă umană.

Este vorba de voinţa manipulatorului, care trebuie să fie de un gen cu totul special, într-adevăr, Bruno avertizează pe orice operator de fantasme – în ocurenţă, pe artistul memoriei – să-şi regleze şi să-şi controleze emoţiile şi fanteziile ca nu cumva, crezînd că le stăpîneşte, să le îndure, dimpotrivă, stăpînirea. „Aibi grijă să nu te prefaci din operator în instrument al fantasmelor” : aici stă primejdia cea mai gravă pe care discipolul o are în faţă. Adevăratul manipulator magic trebuie să fie capabil „de a ordona, a îndrepta şi a rîndui fantezia, de a-i alcătui felurile după voia sa„.

(va urma)

2010/01/28 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat: