ANAMORF

IntraOdiseea

Magia erotică (III)

Manipularea maselor şi a indivizilor
(continuare)

Se pare că omul este dotat cu un creier hipercomplex, neprevăzut însă cu nici un dispozitiv special, care să-i permită să analizeze stimulii după provenienţa lor : pe scurt, el nu e capabil să distingă, direct, informaţiile onirice de acelea transmise de simţuri, imaginarul de tangibil. Bruno îi cere operatorului un lucru supraomenesc : el trebuie mai întîi să aranjeze pe loc şi fără greş informaţiile după provenienţa lor, iar apoi să devină complet imun la orice emoţie provocată de cauze externe; într-un cuvînt, el e presupus a nu mai reacţiona la nici un stimul din afară. Nu trebuie să se lase mişcat nici de compasiune, nici de iubire faţă de bine şi adevăr, nici de orice ar fi, ca să evite să fie „legat” la rîndul lui. Ca să exerciţi controlul asupra altora, trebuie mai întîi să fii la adăpost de orice control provenind de la alţii.

Cu o luciditate inegalabilă, Bruno trasează o distincţie netă între teologie (cu fundamentele moralei, care, să nu uităm, era o disciplină exclusiv teologică) şi „speculaţia laică” [civilis speculatia], în al cărei reprezentant se erijează. Pentru teologie, există o religie adevărată şi nişte credinţe false, există un bine şi un rău care sînt, în mare parte, de natură ideologică. Nu poate fi vorba aici de manipulare a indivizilor şi a maselor, ci doar de o misiune, al cărei scop este convertirea la adevărul unic. Dimpotrivă, pentru Bruno, nu există decît un singur principiu sacrosanct, nu există decît un singur adevăr, şi acesta este : totul este manipulabil, nu există absolut nimeni care să poată scăpa raporturilor intersubiective, fie că-i vorba de un manipulator, de un manipulat ori de un instrument. Teologia însăşi, credinţa creştină şi orice altă credinţă nu sînt decît nişte convingeri de masă, instaurate prin operaţiuni de magie.

Pentru ca o operaţiune să izbutească – Bruno nu osteneşte niciodată să o spună -, trebuie ca operatorul şi subiecţii să fie deopotrivă de convinşi de eficacitatea ei. Credinţa este condiţia prealabilă a magiei : „Nu există operator – magician, medic sau profet – care să poată săvîrşi ceva, fără să întîlnească o credinţă prealabilă în subiect”, de unde vorba lui Hipocrate : „Medicul cel mai eficace e acela în care mulţi oameni au încredere”. „Temeiul dintîi al unirii universale […] este să existe credulitate nu numai în noi, cei ce operăm, ci şi la pacienţi. Aceasta este condiţia necesară fără de care nu putem obţine nimic […]”. „Credinţa este legătura majoră, legătura legăturilor [vinculum vinculorum], căreia toate celelalte îi sînt, ca să zicem aşa, progenituri : speranţa, iubirea, religia, evlavia, teama, răbdarea, plăcerea […], indignarea, ura, mînia, dispreţul şi aşa mai departe […]”. „Este necesar ca operatorul să posede o credinţă activă, iar pacientul operaţiunii – o credinţă pasivă, îndeosebi cea din urmă e necesara oricărui subiect, căci fără ea nici un operator, că-i natural, raţional ori divin, nu poate săvîrşi nimic […]”.

Este evident că ignoranţii vor fi cei mai dispuşi să se lase convinşi de fantasmele teologiei şi ale medicinei :

E cu atît mai uşor să-i legi de tine [vincire] pe aceşti oameni care au cele mai puţine cunoştinţe. La ei puterea sufletului se rînduieşte şi se deschide în aşa fel încît lasă să treacă impresiile provocate de tehnicile operatorului, deschizîndu-le larg acele ferestre care, la alţii, sînt mereu închise. Operatorul are căi lesnicioase pentru a crea toate legăturile pe care le voieşte: speranţa, compasiunea, teama, iubirea, ura, indignarea, mînia, vioiciunea, răbdarea, dispreţul faţă de viaţă, de moarte, de bogăţie […].

Menţionarea profetului alături de magician şi de medic nu e datorată întîmplării. Consecinţa cea mai evidentă a speculaţiilor lui Bruno este că orice religie e o formă de manipulare a maselor. Folosind tehnici eficace, întemeietorii de religii au ştiut să influenţeze într-un mod durabil imaginaţia maselor ignorante, să le canalizeze emoţiile, să se slujească de ele provocînd sentimente de abnegaţie şi de autosacrificiu pe care ele nu le-ar fi manifestat în mod natural.

Enunţuri de acest fel duc lesne la neînţelegeri, dintre care cea mai comună ar fi să credem că Bruno exercită aici o critică sociologică a religiei. Or, el este mult mai departe de un asemenea demers decît de teologia însăşi, pe care nu încearcă deloc s-o „demaşte”, ci doar s-o privească sub un unghi operatoriu mai larg. Bruno nu condamnă nicidecum religia în numele vreunor principii umanitare, ce-i rămîn complet străine. De altminteri, nu se ocupă de religie în sine, ci de modul în care se poate instaura orice religie, cu condiţia găsirii maselor dispuse s-o accepte, şi a mesajului potrivit, care să aibă capacitatea de a opera convertirea acestora. Cît despre manipulatorul însuşi, el va fi cu atît mai convingător, mai nezdruncinat în credinţa şi în puterea-i de convingere, cu cît va reuşi să stingă în el însuşi şi în ceilalţi Philautia, iubirea de sine, egoismul. Totul este manipulabil, învaţă Bruno; însă manipulatorul nu are dreptul să se slujească de puterea sa asupra maselor în scopuri egoiste. Pe de altă parte, se pare că existenţa amorului propriu la subiect facili¬tează oarecum crearea „legăturilor”.

In general, e mai uşor să exerciţi o influenţă durabilă asupra maselor decît asupra unui individ. Pentru mase, vincula folosite sînt de ordin mai general; în cazul unui individ, este mai întîi necesar să-i stiu foarte bine plăcerile şi fobiile, ceea ce-i excită interesul şi ceea ce-l lasă indiferent: „Este, într-adevăr, mai uşor să manipulezi [vincire] mai multe persoane, decît una singură”. „Ceea ce e dificil, cred, nu este să legi sau să eliberezi [vincire et solvere], ci să găseşti legătura justă printre toate cele ce sînt posibile, şi a cărei alegere e mai curînd arbitrară, decît reglată de natura sau de tehnica manipulatorie”.

Există, fără îndoială, categorii de vîrstă, de fizionimie etc., în care fiecare individ poate fi rînduit, dar, în general, trebuie ţinut seamă de diversitatea înclinaţiilor fiecăruia şi, deci, de diversitatea „legăturilor” (vincula) ce-i sînt aplicabile. Nu se află corespondenţă perfectă între doi indivizi.

Feluriţi indivizi sînt manipulabili după criterii diferite : frumuseţea care-l subjugă pe Socrate nu-l subjugă pe Platon, mulţimea are alte preferinţe decît cei aleşi, masculii au alte gusturi decît femelele, există bărbaţi care au o predilecţie pentru fecioare, alţii care preferă femeile uşoare. Invariabilă, în toate acestea, este calitatea „legăturii legăturilor”, vinculum vinculorum, care este erosul (sau voluptatea şi, în altă parte, fantezia, ceea ce revine la acelaşi lucru).

(va urma))

2010/01/29 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat: