ANAMORF

IntraOdiseea

Magia erotică (IV)

Vinculum vinculorum

Formula vinculum vinculorum, „legătură a legăturilor”, este aplicată de Bruno – am văzut deja – la trei lucruri distincte: erosul, fantezia, credinţa. Fireşte, ştim deja că erosul este o operaţiune fantasmatică, ceea ce reduce numărul termenilor la doi. Aflăm apoi că terenul de formare şi înflorire a credinţei este imaginaţia, ceea ce revine la a spune, în fond, că vinculum vinculorum este sintetizatorul receptor şi producător de fantasme.

Cu toate acestea, Bruno rezervă formula, cel mai adesea, pentru a descrie puterea extraordinară a erosului, daemon magnus, care prezidează toate activităţile magice. Acestea nu sînt, în fond, decît o exploatare extrem de iscusită a propensiunilor şi atitudinilor individuale, pentru a crea legături durabile, al căror scop este de a supune individul ori grupul voinţei manipulatorului.

Postulatul acestei operaţiuni este că nimeni n-ar putea scăpa de cercul magic : fiecare este sau manipulat, sau manipulator. Obţinînd o dominaţie extraordinară asupra propriei sale fantezii, şi abandonînd balastul amorului propriu, care-l făcea vulnerabil la adulările sau la injuriile altora, manipulatorul, ca să poată să-şi exercite tehnicile, se străduieşte să cunoască şi să pătrundă prin intuiţie însuşirile, reacţiile şi emoţiile subiectului pe care trebuie să şi-l ataşeze. Precum un spion, ce vrea să-şi procure materiale pentru un viitor şantaj erotic, magicianul trebuie să culeagă toate indiciile ce-i îngăduie să-şi încadreze subiectul într-o categorie oarecare. Sarcină dificilă care, odată îndeplinită, dă loc mişcărilor legării, în număr de patru : prima este aplicarea legăturii (iniectio seu invectio), a doua este legătura propriu-zisă (ligatio seu vinculum), a treia este atracţia care rezultă de aici (attractio), iar a patra este plăcuta folosinţă a obiectului care a provocat toată această operaţiune (copulatia quae fruitio dicitur). E vorba, bineînţeles, de o legătură erotică, ce se consumă „prin toate simţurile prin care înlănţuirea a fost creată […]. De aceea cel ce iubeşte vrea să se transpună cu totul în cel iubit: prin limbă, gură, ochi etc.” Legătura îi parvine subiectului „prin cunoaştere în general, leagă prin afecţiune în general, acţionează prin plăcere în general”.

Care este scopul acestei descrieri a legăturii libidinale, vinculum cupidinis ? Întrebarea este mai dificilă decît pare, căci tratatul brunian este departe de a fi explicit, în numeroase puncte. Fiindcă i-am dat deja un răspuns, va mai trebui şi să-l justificăm.

O primă posibilitate ar fi că Bruno, tratînd iubirea ca pe o legătură naturală, îi întocmeşte fenomenologia nu în scopuri de manipulare, ci pur şi simplu ca să stabilească o paradigmă a oricărei alte înlănţuiri artificiale, magice, într-adevăr, niciodată el nu spune expressis verbis că scopul operatorului este de a exploata ceea ce se cheamă „slăbiciunile omeneşti”, înclinaţiile libidinale date de la natură.

Se opun acestei ipoteze mai mulţi factori, dintre care am menţionat deja cîţiva, dar din care cel mai important rămîne încă să fie explicitat. Într-adevăr, verbul vincire, „a lega”, este folosit în contexte în care semnificaţia sa activă, operativă, nu face nici o umbră de îndoială: „Cel care posedă raţiunea universală, sau măcar natura, înclinaţiile, atitudinea, uzul şi finalitatea acelui lucru particular pe care trebuie să-l lege, acela va şti să lege [vincere ergo novit]”. Acest pasaj pare, de altfel, să ne livreze cheia tratatului brunian – căci ce este el dacă nu o analiză a înclinaţiilor şi proprietăţilor „lucrurilor de legat”, „de prins”, particulares res vinciendae ?

O a doua ipoteză, şi mai caducă, ar fi că Bruno este pur şi simplu pe cale de a descrie fenomenologia erosului, precum Ficino şi Giovanni Pico. La aceasta se opune ideea fundamentală a tratatului, care apare deja în titlu : nu e vorba de mecanismele abstracte ale erosului, ci de vincula, de producerea firelor înlănţuitoare, care se află considerabil simplificată prin faptul că toate „legăturile” se reduc la un vinculum erotic. E adevărat deci că fenomenologia erosului este o paradigmă pentru vincula in genere; dar acestea sînt legături magice, de care manipulatorul se slujeşte ca să manipuleze indivizii ori asociaţiile de indivizi.

O a treia ipoteză, care nu pune în cauză ideea de manipulare, este că faptul de a cunoaşte fenomenologia erotică îi serveşte operatorului nu numai ca să-şi exercite influenţa asupra lumii exterioare, ci şi ca să obţină o perfectă imunitate la „legăturile” de tot felul. Acest lucru este foarte probabil, şi revine la a spune că operatorul brunian e cel ce ştie tot despre iubire, ca să se deprindă să nu iubească. Căci cel ce iubeşte este cel legat: „Iubirea celui care iubeşte este pasivă, e o legătură, un e e vinculum. Iubirea activă este altceva, e o forţă activă în lucruri şi ea este aceea care leagă [est iile qui vincit]”.

O a patra şi ultimă ipoteză, care nici ea nu pune în cauză capacitatea operatorului fie de a provoca legături de iubire, fie de a se apăra de ele, este că una din preocupările lui Bruno ar fi să-i furnizeze discipolului-cititor al său anumite cunoştinţe medicale ce-i vor servi în abordarea fără prejudecăţi a problemelor erotice, în „dezlegarea”, în sfărîmarea unor vincula imaginare care-i leagă de pacienţi. In anumite cazuri, acest lucru este foarte probabil şi se află confirmat de întrebuinţarea verbului exsolvere, antonim al lui vincire, care apare alături de acesta din urmă. Pasajul este interesant, căci arată că starea de disponibilitate a subiectului este extrem de importantă ad quomodolibet vinciendum et exsolvendum, „spre a lega şi a descătuşa în toate felurile”. E limpede aşadar că activitatea operatorului cuprinde nu doar exercitarea unei influenţe magice, ci şi contrariul ei, anume eliberarea, desfacerea de vincula de care suferă un pacient.

(va urma)

2010/01/29 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat: