ANAMORF

IntraOdiseea

Magia erotică (VIII)

Vinculum vinculorum
(continuare)

Pentru a rezuma, operatorul lui Giordano Bruno este obligat să efectueze două acţiuni contrare: pe de o parte, trebuie să se ferească cu grijă de a se lăsa sedus şi, întru aceasta, trebuie să extirpe din el însuşi şi ultimul grăunte de iubire, inclusiv amorul propriu; pe de altă parte nu e scutit de pasiuni. Din contra, i se cere să aprindă în aparatu-i fantastic pasiuni formidabile, cu condiţia ca acestea să fie sterile, iar el să aibă detaşare faţă de ele. Căci nu are alt mijloc de a fermeca, decît acela de a experimenta pe sine însuşi ceea ce vrea să-i producă victimei sale.

Este o metodă bizară, aproape de necrezut, care explică totuşi foarte bine pasajele lapidare traduse mai sus, şi se află confirmată de asemenea de recomandările pe care Bruno le face artiştilor memoriei în Sigillus sigillorum : „Excitaţi-vă”, le spune el aproape textual, „popoarele cele mai predispuse la plăcerile erotice [libido] şi la ură sînt cele mai active”. Nu există memorie artificială fără o foarte puternică afectivitate, fără ca imaginile să fie încărcate emoţional. Şi nu pot exista înţelegere şi contemplaţie superioare fără a se pătrunde pe poarta imaginilor afective.

Se ghiceşte uşor cît discernămînt cerea metoda lui Bruno din partea operatorului. Acesta era silit să fie, în acelaşi timp, „cald” şi „rece”, beat de iubire şi complet indiferent faţă de orice pasiune, continent şi destrăbălat. Cerinţele explică foarte bine abundenţa oximoronilor în poezia sa, contiguitatea unor imagini şi simboluri contrare între ele. Cel mai adesea, el îşi descrie starea sufletească precum un amestec de foc şi gheaţă: ceea ce, după ce i-am studiat practicile magice, putem prea bine înţelege. Am crezut, odinioară, că era vorba aici de expresia unei coincidentia oppositorum, cu atît mai mult cu cît aceasta este generos ilustrată de toate operele filozofice ale lui Bruno. Această interpretare era totuşi prea influenţată de lectura cărţii lui Mircea Eliade, Trăite d’histoire des religions. Prezenţa oximoronului în poeziile lui Bruno se explică mai curînd ca indice al unei tehnici şi al unei practici de ordin magic. Nu e vorba de figuri de stil, ci de nişte descrieri concrete de operaţiuni psihice dirijate.

(va urma)

Reclame

2010/01/30 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: