ANAMORF

IntraOdiseea

Agamben şi Apostolul

Cum pot să cadă la pace doi inşi aflaţi la extremele opuse, atât temporal (numa’ 2000 de ani), cât şi filozofic (creştinism vs. postmodernism neomarxist) ?

Simplu. Ca să aflaţi, citiţi fragmentele următoare.

Scrie Agamben, în „The Coming Community” :

Totul se bazează pe modalitatea trecerii de la potenţialitate la act. Simetria dintre potenţialitatea-de-a-fi şi potenţialitatea-de-a-nu-fi este, de fapt, numai aparentă. În potenţialitatea-de-a-fi, potenţialitatea are ca obiect un anume act, în sensul în care, pentru ea, a fi în act, energhein, nu poate însemna decât trecerea la o activitate determinată. De cealaltă parte, în ceea ce priveşte potenţialitatea-de-a-nu-fi, actul nu poate consta niciodată într-o simplă tranziţie de potentia ad actum : ea este, cu alte cuvinte, o potenţialitate care are ca obiect potenţialitatea însăşi; o potentia potentiae.

Numai o putere capabilă atât de putere cât şi de neputinţă, atunci, este puterea supremă Citește în continuare

Anunțuri

2010/02/01 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Viaţa ca moarte

Meditaţia asupra morţii este o veche tehnică a misticismului creştin, din care modernitatea n-a păstrat decât lozinca moralistă memento mori.

Cel mai mare teolog ortodox în viaţă explică, colea, pentru cine are ochi de citit şi minte de înţeles, cum e cu chestia asta ontologică, ascunsă sub preş.

2010/02/01 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ratări şi realizări

O să spuneţi : tre’ s-o fi dat în bară big time ca să gândeşti aşa ! astea-s pretexte şi scuze de loser

Iar eu o să vă răspund : e-un loser mai mare ăla care se crede winner !

Şi-o să invoc celebrul pariu al lui Pascal : dacă toate succesele de pe lumea asta sunt iluzorii, atunci suntem oricum chit.

Dacă nu … atunci de ce sunt finite ? De ce nu vă puteţi bucura de ele la nesfârşit ?

Vă bucuraţi când daţi lovitura; bun. Vă mai bucuraţi o bucată de timp după aceea; iarăşi bine. Pe urmă vin altele şi uitaţi; vă mai amintiţi de lovitura dată cine ştie când, şi iar vă bucuraţi. Dar nici această bucurie nu ţine la nesfârşit; oricât de „paseist” ai fi, nu poţi trăi numai din amintiri ! Ba, la un moment dat, chiar şi cele mai plăcute amintiri devin amare, când le compari cu un prezent decăzut…

Mie daţi-mi ceva care ţine. Ceva real.

2010/02/01 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Homo patiens

Nu noi ne mişcăm în lume, ci lumea se mişcă în noi; sau prin noi, mai bine zis.

Din punctul ăsta de vedere, existenţa noastră este esenţial pasivă. Nu noi trăim viaţa, ci viaţa ne trăieşte pe noi, ni se petrece nouă.

Mişcarea noastră prin lume e la fel de iluzorie ca atunci când eşti într-un tren, care stă pe loc, şi vezi pe fereastră un alt tren, care se mişcă, şi îţi spui că, de fapt, trenul tău este cel care se mişcă, faţă de celălalt, care stă pe loc…

Poţi rămâne pe loc şi să fii la fel de activ ca cineva care e tot timpul în mişcare. Dacă nu chiar mai activ : fiindcă, dacă activitatea acestuia e iluzorie, pasivitatea ta e reală.

O să ziceţi : vrei să spui că lumea e o iluzie, ca maya hindusă ?

Iar eu o să vă răspund : nu, nu lumea e o iluzie, ci atitudinea noastră, faţă de ea, o face să fie aşa…

Atunci cum e lumea ?

Nu ştiu.

Dar ştiu că „am apucat-o de capătul greşit”, cum zic englezii…

Trăim pe dos.

2010/02/01 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu