ANAMORF

IntraOdiseea

Dumnezeul lui Sartre

Să presupunem că-mi dau întâlnire cu un amic X într-o cafenea.

Eu mă duc acolo, intru, şi mă uit după amicul meu. Nu e în cafenea. E, în schimb, amicul Y, dar aproape că nici nu-i bag în seamă prezenţa, fiindcă-l caut din priviri pe X.

Mă aşez lângă Y şi aştept. De fiecare dată când se deschide uşa cafenelei devin atent, să văd dacă nu intră X. Dar acesta întârzie. Intră mai mulţi oameni, pe unii-i cunosc din privire, iar alţii îmi sunt chiar amici, cum ar fi Z, care vine şi se aşează lângă mine şi Y.

Cei doi vorbesc lângă mine, la masa la care sunt şi eu aşezat, dar eu aproape că nici nu-i aud… Absenţa lui X mă absoarbe mai tare decât prezenţa lui Y şi Z !

Ăsta e un exemplu dat de Sartre în „Fiinţă şi Neant”, folosit de marele teolog de care-am mai vorbit, pentru un comentariu teologic la absenţa prezenţei lui D-zeu. Care „străluceşte prin absenţă” – expresie astăzi exclusiv ironică, ca şi „e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire” a lui Nea Nae C…

E genul de argument folosit şi-n taoism : n-ar exista un plin, dacă n-ar exista şi golul corespunzător. Un ulcior este manufacturat pentru golul pe care-l conţine, în care se pot turna lichide. Golul ferestrelor este la fel de util pentru o casă ca şi plinul pereţilor. Etc.

Alte conexiuni : absenţa divină ne mai trimite cu gândul la apofatismul areopagitic sau la dragostea paulină fără obiect.

2010/02/04 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat: