ANAMORF

IntraOdiseea

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (III)

(continuare)

Noi suntem, în primul rând, fragmente complementare, ambulante, ale instituţiei societăţii noastre; suntem „părţile” ei „totale”, cum ar spune un matematician [n. trad. : „holomeri”, cum spunea Noica]. Instituţia produce, în conformitate cu normele ei, indivizi care, prin construcţie, o reproduc; dar nu pentru că pot, ci pentru că nu pot altfel. „Legea” [„generalul” nicasian – n. trad.] produce „elementele” [„individualul”] în aşa fel încât chiar propria lor funcţionare întrupează, reproduce, şi perpetuează legea cu pricina.

Instituţia socială, în acest sens general, este compusă, desigur, din diverse instituţii particulare, care funcţionează ca, şi formează, un întreg coerent. Chiar şi în situaţii de criză, în cele mai violente lupte intestine, o societate e tot o anume societate; dacă nu, n-ar mai fi, şi nici n-ar mai putea să fie, rivalitate privind aceleaşi obiecte comune. Există astfel o unitate a instituţiei sociale totale, şi, cercetând în continuare, găsim că această unitate este, în ultimă instanţă, coeziunea internă a reţelei, de o complexitate imensă, de sensuri care pătrund, orientează şi conduc întreaga viaţă a societăţii luate în considerare, ca şi a indivizilor concreţi care compun, fizic, această societate. Această reţea de sensuri este ceea ce eu numesc „magma” de semnificaţii social imaginare, care sunt purtate de, şi întruchipate în, societatea dată, în aşa fel încât, cum s-ar spune, o şi animează.

Asemenea semnificaţii social imaginare sunt, de exemplu : spirite, zei, D-zeu; polis, cetăţean, naţiune, stat, partid; bunuri, bani, capital, rată a dobânzilor; tabu, virtute, păcat; ş.a.m.d. Dar tot aşa sunt bărbat/femeie/copil, după specificările societăţii date; pentru că, dincolo de simplele definiţii anatomice sau biologice, bărbatul, femeia şi copilul sunt ceea ce sunt în virtutea semnificaţiilor social imaginare; acestea îi fac să fie ceea ce sunt. Bărbatul şi femeia din Roma antică erau cu totul altceva decât bărbatul şi femeia din America modernă. „Lucru” este o semnificaţie social imaginară; la fel şi „instrument”. „Instrumentalitatea” însăşi este o semnificaţie imaginară particulară, specifică, în principal, societăţilor occidentale moderne. Puţine (dacă vor fi existat) societăţi au văzut, în instrumente, simple instrumente şi-atât; gândiţi-vă la armura lui Ahile sau la sabia lui Siegfried.

Numesc aceste semnificaţii „imaginare”, pentru că ele nu corespund elementelor „raţionale” sau „reale”, şi nici nu sunt epuizate de acestea; şi pentru că ele sunt constituite printr-o creaţie. Şi le mai numesc „sociale”, pentru că ele nu există decât dacă sunt instituite şi împărtăşite de un colectiv impersonal, anonim.

Care este sursa, rădăcina, sau originea, acestei magme, şi a unităţii ei ?

Aici se văd clar limitele ontologiei tradiţionale. Nici un „subiect”, sau „individ” (sau „grup” de subiecte sau de indivizi) n-ar putea fi vreodată această origine. Nu numai că cantitatea de cunoaştere ecologică, sociologică, psihanalitică, etc., atât teoretică cât şi aplicată, necesară pentru planificarea şi punerea în practică a organizaţiei unui trib primitiv, de exemplu, este de o complexitate care sfidează imaginaţia, ci, încă şi mai radical, „subiecţii”, „indivizii”, şi „grupurile” lor, sunt ele însele produsele unui proces de socializare, pentru că existenţa lor o presupune pe cea a unei societăţi deja instituite. Nici în „lucruri” nu putem găsi această origine; ideea că miturile sau muzica ar fi rezultatul lucrării, oricât de complicate, a legilor fizicii, nu are nici un sens. Nici, în sfârşit, nu putem reduce diversele instituţii ale societăţilor cunoscute, şi semnificaţiile lor corespunzătoare, la „concepte” sau „idei”, cum ar face Hegel.

Trebuie să recunoaştem că câmpul socio-istoric este ireductibil la tipurile tradiţionale de fiinţă, şi că se văd în el lucrările creatoare a ceea ce eu numesc imaginar social sau societate instituitoare (adică în curs de instituire, ca opusă unei societăţi deja instituite) – fiind atenţi să nu facem din ele alte „lucruri”, „subiecte”, sau „idei”.

(va urma)

2010/02/18 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat: