ANAMORF

IntraOdiseea

Angoasa reprezentării

Eu aş vedea modernitatea sub semnul reprezentării, în primul rând. Sau al imaginarului, al oglinzii, dacă vă place mai mult.

Mass media i-a pus omului în faţă o oglindă, care l-a ajutat să scape de unii din vechii lui demoni, dar l-a adus, prin aceeaşi mişcare, în compania altora, noi.

Dedublarea i-a devenit principala angoasă, iar propria-i imagine îl supune unui terorism interior, insidios, nonviolent dar nu mai puţin virulent.

Genialul aforism al lui Oscar Wilde sintetizează perfect această relaţie perversă, de dragoste/ură, a omului cu imaginea sa :

„Aversiunea faţă de realism este furia lui Caliban care se vede în oglindă. Iar aversiunea faţă de romantism este furia lui Caliban care nu se mai vede în oglindă”…

Rău cu rău, dar mai rău fără rău : iată formula dialecticii condiţiei umane.

Omul e condamnat la o veşnică pendulare între Scilla şi Caribda. Între stress şi spleen, cum scria Schopenhauer. Iar avatarul modern al acestei corvezi sisifice este dihotomia dintre omul însuşi şi imaginea-i mediatică, creată artificial, dar întorcându-se acum asupra propriilor creatori, ca un golem scăpat de sub control.

Societatea modernă condiţionează supravieţuirea de adaptarea la o imagine foarte strâmtă, la un fel de pat al lui Procust virtual. Individul este obligat să-şi apere o imagine care, în bună măsură, nici măcar nu-l reprezintă, iar această luptă îl dezindividualizează încă şi mai tare. Astfel ajunge să se ataşeze de o identitate falsă, care îi aduce mai multe necazuri decât beneficii, dar îl menţine în … în ce ? unde ?

În scena virtuală, care şi-a propus să oglindească lumea, cât mai detaliat, până la o suprapunere perfectă, finală, apocaliptică, dar şi … imposibilă !

Anunțuri

2010/02/19 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii

  1. […] modernitatea a operat o schimbare cataclismică de polaritate, scoţând imaginea în primplan, în defavoarea realităţii, prin intermediul mediilor (pleonasm ? sic !) de informare. În […]

    Pingback de Ce-a fost, mai întâi ? « 0rt0d0x | 2010/07/09

  2. […] Prima ar fi domnia reprezentării, a imaginii, a informaţiei, a mediatizării. […]

    Pingback de Dictatura modernităţii « 0rt0d0x | 2010/07/15


Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: