ANAMORF

IntraOdiseea

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (IV)

(continuare)

Dacă luăm acum în considerare cum „lucrează”, pentru o societate dată, magma sa de semnificaţii social imaginare, şi instituţiile corespunzătoare, vedem o similaritate, între organizarea socială, şi cea biologică, într-o anume privinţă : aceea de închidere, ca să folosim termenul lui Francisco Varela. Atât organizarea socială, cât şi cea biologică, prezintă o închidere, organizaţională, informaţională, şi cognitivă.

Fiecare societate, ca şi fiecare fiinţă sau specie vie, îşi instituie, îşi creează, propria sa lume, în interiorul căreia, desigur, se autoinclude. În acelaşi fel ca pentru fiinţa vie, „organizaţia” propriu-zisă, a societăţii, este aceea care propune şi defineşte, de exemplu, ce anume este, pentru societatea respectivă, „informaţie” şi ce este „zgomot” [n. trad. : spam], sau chiar ce anume nu reprezintă nimic; sau care este „importanţa”, „relevanţa”, „valoarea”, sau „sensul”, „informaţiei”; sau care sunt „programele” pentru a elabora, şi a răspunde la, o anume informaţie dată; ş.a.m.d. Pe scurt, instituţia societăţii este cea care determină ce e „real” şi ce nu, ce „are sens” şi ce nu.

Vrăjitoria, de exemplu, era reală, în Salem, acum trei secole, dar nu mai este acum. „Apolo din Delfi era, în Grecia antică, o forţă la fel de reală ca oricare alta” (Marx).

Ba ar fi chiar superficial şi insuficient a spune că fiecare societate ar „conţine” un sistem de interpretare a lumii. Fiecare societate este un sistem de interpretare a lumii, şi iarăşi, termenul interpretare este, aicea, plat şi nepotrivit. Fiecare societate este o construcţie, o constituţie, o creaţie, a lumii, a propriei sale lumi. Propria sa identitate nu este altceva decât acest „sistem de interpretare”, această lume, creată tot de ea.

Şi din cauza asta percepe, ca şi cum ar fi un singur individ, orice atac asupra sistemului ei de interpretare, ca pe o ameninţare mortală : pentru că îl percepe ca pe un atac asupra propriei identităţi.

În acest sens, „sinele” societăţii, „haecceitatea” ei, cum ar spune scolasticii, faptul ei de-a fi această societate, diferită de oricare alta, poate fi asemănat cu ceea ce Varela a numit „autonomia” fiinţei vii [n. trad. : sau cu ceea ce Noica a numit „închiderea care se deschide”], şi cu particularităţile acestei „autonomii”.

Dar şi diferenţele sunt esenţiale, nu simplu descriptive. O să enumăr câteva dintre ele.

1. După cum e bine ştiut, fixitatea „caracterelor” unei societăţi nu posedă o bază fizică (precum genomul), care să garanteze (chiar şi „probabilistic”), conservarea lor în timp, transmiterea lor; nu găsim aici vreun echivalent al codului genetic.

2. Pentru o societate, nu există „zgomot”, propriu-zis. Orice apare, orice se întâmplă, unei societăţi, trebuie să aibă un sens pentru ea, sau trebuie declarat, explicit, ca neavând „nici un sens”[n. trad. : cum nu are nici blogul ăsta, pentru un cititor imbecil !].

3. Cu toate că, în fiinţa vie, pare să existe o redundanţă, de netrecut cu vederea, a proceselor de fabricaţie a informaţiei, într-o societate umană, această fabricaţie, ca şi elaborarea ulterioară a informaţiei, apare ca virtual infinită, şi merge mult dincolo de orice caracterizare în termeni de „funcţionalitate”.

(va urma)

Reclame

2010/02/19 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: