ANAMORF

IntraOdiseea

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (V)

(continuare)

4. Finalitatea (sau „teleonomia”, cum îi zice ultima modă din ştiinţă) pare-a fi o categorie inevitabilă, când cineva se ocupă de fiinţa vie, ca şi de societate. Dar procesele din fiinţa vie sunt guvernate de „finalitatea” conservării ei (dar fără să uităm că „finalitatea” finală a fiinţei vii este învăluită într-un dens mister), care are ea însăşi, ca „finalitate”, conservarea speciei, care urmăreşte, la rândul ei, „finalitatea” conservării biosferei, a biosistemului, ca întreg. Pe când în cazul societatăţii, deşi majoritatea „finalităţilor” îi sunt guvernate tot de-un „principiu de conservare”, această „conservare” este, în ultimă instanţă, a unor „atribute” „arbitrare” şi specifice fiecărei societăţi – semnificaţiile ei social imaginare.

5. Pentru tot ceea ce este pentru o fiinţă vie, un metaobservator poate găsi un corelat fizic. Dar nu poate face acelaşi lucru în cazul unei societăţi, care creează un fel de fiinţă, fără corelate fizice, masiv şi global : spirite, zei, păcate, virtuţi, „drepturi ale omului”, ş.a.m.d. Ba mai mult, acest fel de fiinţă este întotdeauna, pentru societate, de un rang mai înalt decât fiinţa „pur fizică”.

6. Societatea crează un nou tip de autoreferinţă : îşi crează proprii metaobservatori, cu toate complicaţiile aferente.

De asemenea, este exclus „solipsismul”, atât biologic cât şi social. Fiinţa vie îşi organizează o parte, sau un strat, din lumea fizică, şi îşi reconstruieşte această parte sau strat până ajunge să formeze o lume în sine. Nu poate ea transgresa legile fizice ale naturii, sau să le ignore, dar îşi poate institui propriile legi. Până la un punct, situaţia e la fel şi într-o societate umană. Dar tipul de relaţie cu lumea „presocială” (cum numesc eu primul strat, cel natural), pe care societatea îl crează şi-l instituie, este diferit. Este o relaţie „anaclitică”, o „bazare pe” (Anlehnung în germană, etayage în franceză). Operaţiile „logice/fizice”, prin care fiecare societate intră în relaţie cu primul strat natural, îl organizează, şi îl foloseşte, sunt întotdeauna controlate de semnificaţiile social imaginare ale societăţii respective, care sunt, în acelaşi timp, „arbitrare” şi radical diferite de cele ale altor societăţi.

Constrângerile, pe care lumea fizică le impune organizării fiinţei vii, constituie o parte esenţială a înţelegerii noastre a acestei organizări. Ceea ce lumea naturală, ca atare, dictează, fără drept de apel, societăţii, să facă sau nu, este cu totul neînsemnat, şi nu ne învaţă nimica.

Toate astea privesc delinierea societăţii de fiinţa vie, şi opoziţia ei faţă de aceasta. Dar sarcina cea mai importantă este cea a unei caracterizări intrinseci a organizării societăţii.

(va urma)

2010/02/19 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat: