ANAMORF

IntraOdiseea

Ce este adevărul ? (III)

(continuare)

Interpretarea a ceea ce este (a fiinţei) ca ceea ce se arată, şi astfel, a fiinţei ca adevăr, domină întreaga dezvoltare a gândirii occidentale. De exemplu, în filozofia conştiinţei din secolul XVII, conştiinţa nu este altceva decât actul de a se arăta înţeles în sine, manifestarea pură, adevărul. Iar lucrurile (fiinţările), de către această filozofie, la ceea ce se-arată conştiinţei, la condiţia lor de fenomene.

Trecerea, schimbarea de paradigmă, de la filozofia, antică şi medievală, a fiinţei, la filozofia modernă a conştiinţei, este în general interpretată ca o găselniţă epocală. Numai că această trecere nu schimbă nimic din definiţia lucrului ca fenomen, ci din contră, o duce la un nivel absolut.

Fenomenele conştiinţei sunt reprezentările, obiectele acesteia. Iar relaţia ei cu ele ne permite să observăm cu mare precizie natura acestei pure manifestări care este conştiinţa. Pentru aceasta, a-şi re-prezenta ceva înseamnă a şi-l plasa înainte. În germană, „a reprezenta“ se spune vorstellen, unde stellen însaemnă „a plasa“, iar vor – „înainte“. „Ob-iect“ [din latină] desemnează ceea ce e plasat înainte, în aşa fel încât obiectul se manifestă prin plasarea lui înainte, în faţă. Astfel, conştiinţa însăşi nu e nimic altceva decât această manifestare, care constă în faptul de-a fi plasat înainte; acest fapt este adevărul, conştiinţa pură. De asemenea, el mai este şi faptul de-a fi plasat în afară : este „afară“-le ca atare. Iar acesta din urmă este chiar lumea; într-o asemenea măsură încât expresia „adevărul lumii“ este tautologică; manifestarea/conştiinţa/adevărul este chiar lumea, chiar „afară“-le.

Acum se vede de ce „descoperirea“ conştiinţei din filozofia modernă nu e o trecere chiar atât de epocală; ea marchează doar momentul în care lumea a încetat să mai fie înţeleasă ca totalitatea lucrurilor, a fiinţărilor; dar adevărul ei, „afară“-le ei s-a menţinut, schimbându-şi numai locul, transferându-se din „afară“-le exterior, al lumii, în cel interior, al conştiinţei.

Iar până la urmă, contează prea puţin dacă adevărul lumii este înţeles prin conştiinţă, sau prin lumea însăşi, dacă, în ambele cazuri, ceea ce constituie capacitatea de a se arăta (adică adevărul, manifestarea) este chiar „afară“-le însuşi.

Dar această capacitate implică că tot ceea ce se poate arăta este, în principiu, diferit de cel căruia i se arată. Recunoaştem aici o trăsătură esenţială, remarcată încă din startul analizei : divizarea conceptului de adevăr între ceea ce este adevărat şi adevărul însuşi, ultimul fiind complet indiferent la primul.

Dar nu numai atât. Adevărul lumii mai şi subminează, pe deasupra, lucrurile care apar în el, acordându-se numai lor. Şi asta pentru că lumea nu este un mediu inert, sau gata făcut, care pre-există lucrurilor, şi în care acestea trebuie neapărat să pătrundă, ca să se găsească iluminate de el, în lumina acelui „afară“. Nu; de exemplu, în filozofiile conştiinţei, aceasta este o transcendenţă activă, care proiectează, dincolo de lucruri, orizontul pe care devin vizibile [ca proiectorul de la cinematograf, nu ca ecranul – n. trad]. Plasarea lucrurilor în condiţia de „ob-iect“, aflat „în-faţa“ noastră, este posibilă numai prin producţia acelui orizont transcendent de vizibilitate, care este lumea însăşi. Ca urmare, lumea nu „este“, pur şi simplu, ci intervine, neîncetat, ca un orizont [ecran] care permanent prinde formă, dar numai cu condiţia unei puteri [proiectorul] care îl proiectează permanent. La Kant, de exemplu, această putere este imaginaţia transcendentală.

Dar nu e nevoie de a lega această producţie, a unui orizont de vizibilitate, de o conştiinţă, şi de o putere specială a acesteia, imaginaţia. E suficient s-o gândim ca pe-un fapt şi absolut; „afară“-le e cel care se externalizează, de la sine şi prin sine. „Adevărul lumii“ chiar asta e : o auto-producere de „afară“, ca orizont de vizibilitate în, şi prin, care fiecare lucru poate deveni vizibil şi, astfel, fi un „fenomen“ pentru noi.

(va urma)

Anunțuri

2010/02/23 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: