ANAMORF

IntraOdiseea

Ce este adevărul ? (IV)

(continuare)

Natura concepută de greci nu era, fără îndoială, diferită de această auto-producere de „afară“ ca adevăr originar al lumii. Iar gândirea modernă formulează, deşi inexact, acelaşi adevăr. Conştiinţa e înţeleasă, în primul rând, ca subiect, care se referă la un obiect. Dar acest subiect riscă să fie luat drept altceva, drept o substanţă conştientă sau spirituală, care-ar avea proprietatea de a se referi la obiecte.

Iată de ce e important de înţeles că conştiinţa nu e nimic altceva decât această referire la obiect. Este „conştiinţă de ceva“, intenţionalitate pură, mişcându-se, autodepăşindu-se spre obiect şi, mai ales, spre acel „afară“, unde totul se arată ca „ob-iect“, ca „în-faţă“, ca „fenomen“.

Autoexteriorizarea exteriorului „afară“-lui, pe care o numim „lume“, nu este o afirmaţie metafizică sau speculativă, de genul care să-l lase pe cititor nesigur ori în dubiu. A spune că lumea e adevăr înseamnă a spune că ea manifestă, face să se-arate.

Ceea ce trebuie să înţelegem acum e cum manifestă lumea, cum se realizează această manifestare pură. Iar întâmplarea face ca, această autoexteriorizare a exteriorităţii, unde se formează orizontul de vizibilitate a lumii, „afară“-le ei, să mai aibă un nume, binecunoscut nouă : timpul.

Timpul şi lumea sunt identice; ele desemnează acel unic proces în care „afară“-le se (auto)exteriorizează constant. În sine, acest proces este, la propriu, doar formarea unei „lumi“, venirea, afară, a acelui orizont, pe al cărui ecran ni se arată toate. Din experienţa pe care i-o facem, permanentă dar nebăgată-n seamă, acest orizont se arată a fi cel al timpului.

„Există“ un „viitor“, care se goleşte neîncetat înaintea noastră, unde au loc lucrurile şi evenimentele către care ne (auto)proiectăm („voi merge la lucru, la metrou,“ etc). „Există“ şi-un „prezent“, unde se alfă cele ce ne înconjoară la un moment dat (camera, biroul pe care scriu, etc); dar şi-un „trecut“, în care alunecă toate câte au fost pentru noi prezente (de ex., gândurile care mi-au trecut prin cap puţin mai înainte, în timp ce scriam).

Orizontul lumii se desfăşoară astfel sub forma celor trei dimensiuni temporale, şi este constituit de acestea.

Întinderile de exterioritate, pe care Heidegger le-a numit cele trei „ek-staze“ temporale, nu sunt fixe, ci alunecă unul în celălalt, din viitor în prezent şi, pe urmă, spre trecut, constituind astfel un flux continuu.

Acest orizont tridimensional al timpului e cel care modelează vizibilitatea lumii; e adevărul ei. Şi numai pe fundalul acestui orizont devin vizibile, ca temporale, toate câte ni se arată.

(va urma)

Anunțuri

2010/02/24 - Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii

  1. […] Viaţa (cu majusculă) a lui Michel Henry; […]

    Pingback de Viaţă, magmă, element, ungrund, gottheit, mundus imaginalis « 0rt0d0x | 2010/07/09

  2. […] Acum se poate evidenţia cât de serios afectează lumea, cu modul ei de-a aletei, toate lucrurile ce-i cad sub incidenţă : fiindcă ea aleteeşte numai prin exteriorizare; fiecare lucru aleteit de ea este, în permanenţă, scos din sine, aruncat în afara lui însuşi. […]

    Pingback de Ce este aleteul (I) « Aleteu din Bucureşti | 2011/04/22


Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: