ANAMORF

IntraOdiseea

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (II)

(continuare)

Omul există numai în, şi prin, societate, care este, întotdeauna, istorică. Societatea ca atare este o formă, iar fiecare societate dată este o formă particulară, dacă nu chiar una singulară. Forma implică organizare, sau, cu alte cuvinte, ordine (sau, dacă vreţi, ordine/dezordine, adică ordine şi dezordine).

Nu o să-ncerc să definesc aceşti termeni : formă, organizare, şi ordine. Ci o să-ncerc să arăt că ei capătă un însemnat nou sens, în domeniul socio-istoric.

În acest domeniu, se ridică două întrebări fundamentale; prima fiind „Ce anume ţine o societate la un loc ?” Cu alte cuvinte : care este baza unităţii, coeziunii, şi diferenţierii organizate a fantastic de complexei reţele de fenomene, pe care o observăm în fiecare societate ? Dar ne mai confruntăm, de asemenea, cu mutiplicitatea şi diversitatea societăţilor, şi cu dimensiunea istorică din fiecare societate, exprimată ca o alterare a ordinii sociale date, care poate duce la un (subit sau nu) sfârşit al „vechii ordini”, şi la instituirea uneia noi. Astfel, ni se pune şi-a doua întrebare : „Ce anume produce noi, sau alte, forme de societate ?” [n. trad. : întrebarea nicasiană „Cum e cu putinţă ceva nou”, pusă socio-istorio-logic]

Răspunsul la prima întrebare este : Citește în continuare

Reclame

2010/02/18 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (I)

Voi vorbi despre domeniul socio-istoric.

Totuşi, înainte de-a ajunge la subiectul meu, trebuie să încep cu nişte afirmaţii foarte dogmatice.

1. „Fiinţa” nu este sistem, nici sistem de sisteme, şi nici o vastă înlănţuire; ea e abis, haos, netemei (ungrund). Este un haos cu o stratificare neregulată, adică cu „organizări” parţiale, specifice diverselor straturi pe care le descoperim, construim sau creăm.

2. Fiinţa nu este numai „în” timp, ci şi „prin” (mijlocită de, bazându-se pe) acesta. În esenţă, fiinţa este timp. Sau, altfel, „a fi” înseamnă, esenţial, „să fie”.

3. Timpul fie nu-i nimic, fie-i creaţie. El, propriu-zis, e de negândit fără creaţie; altfel, ar fi numai o a patra dimensiune spaţială, supraadăugată. Creaţie însemnând aici, desigur, Citește în continuare

2010/02/17 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu