ANAMORF

IntraOdiseea

Din nou Culianu

I să-i mai dăm puţin cuvântul genialului nostru magician erotic, pentru denunţarea unor prejudecăţi moderniste :

Există încă obişnuinţa de a crede că viziunea noastră despre lume e despărţită de un abis de aceea a omului Renaşterii. Marca vizibilă a acestei fracturi ar fi tehnologia actuală, fruct al „ştiinţei cantitative“, care se dezvoltă începînd din secolul al XVII-lea. Or, cu toate că cele mai mari autorităţi în istoria ştiinţei ne informează că ideile unor Newton, Kepler, Descartes, Galilei, Bacon n-aveau absolut nimic de-a face cu această pretinsă „ştiinţă cantitativă“, aceleaşi opinii eronate ale strămoşilor noştri, raţionaliştii veacului al XlX-lea, se perpetuează totuşi. Aceştia credeau neclintit în ideea de raţiune şi de progres, pe care o susţineau cu înverşunare.

A postula existenţa unei rupturi între o vîrstă infantilă a omenirii, ce lua sfîrşit o dată cu Renaşterea, şi o vîrstă o maturităţii ei, ce culmina cu apariţia tehnicii moderne, slujea în acel moment scopurile socio-politice ale partizanilor progresului, care-şi închipuiau că sînt, sau care erau efectiv, înconjuraţi de forţe ostile. Astăzi însă, cînd efectele palpabile ale tehnologiei răpesc orice eficacitate unei priviri prea nostalgice, întoarse către trecut, este indispensabil să revizuim radical această atitudine, a cărei intoleranţă pretinde să-i ascundă falsitatea.

Ideea pe care omul modern şi-o face despre magie e foarte stranie : el nu vede în ea decît o îngrămădire rizibilă de reţete şi de metode ce ţin de o concepţie primitivă, neştiinţifică, despre natură. Din nefericire, puţinii „specialişti“ care îndrăznesc explorarea acestui domeniu transportă în el, ca singure instrumente ale voiajului lor, aceleaşi prejudecăţi. Operele care rup cu această tradiţie persistentă pot fi numărate pe degetele unei mîini.

Fireşte, ar fi dificil de susţinut că metoda magiei are ceva de-a face cu metoda ştiinţelor naturii din zilele noastre. Structura materiei era, în ea, complet ignorată, iar fenomenele fizico-chimice erau atribuite unor forţe ostile, activînd în cosmos. Ceea ce magia are în comun cu tehnologia modernă este însă faptul că pretinde să parvină, cu alte mijloace, la aceleaşi rezultate : comunicarea la distanţă, transporturile rapide, călătoriile interplanetare, fac parte din isprăvile curente ale magicianului.

Şi totuşi, nu pe acest plan a continuat magia să existe, rîzîndu-şi de toţi cei care Citește în continuare

2010/02/26 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Ce este adevărul ? (IV)

(continuare)

Natura concepută de greci nu era, fără îndoială, diferită de această auto-producere de „afară“ ca adevăr originar al lumii. Iar gândirea modernă formulează, deşi inexact, acelaşi adevăr. Conştiinţa e înţeleasă, în primul rând, ca subiect, care se referă la un obiect. Dar acest subiect riscă să fie luat drept altceva, drept o substanţă conştientă sau spirituală, care-ar avea proprietatea de a se referi la obiecte.

Iată de ce e important de înţeles că conştiinţa nu e nimic altceva decât această referire la obiect. Este „conştiinţă de ceva“, intenţionalitate pură, mişcându-se, autodepăşindu-se spre obiect şi, mai ales, spre acel „afară“, unde totul se arată ca „ob-iect“, ca „în-faţă“, ca „fenomen“.

Autoexteriorizarea exteriorului „afară“-lui, pe care o numim „lume“, nu este o afirmaţie metafizică sau speculativă, de genul care să-l lase pe cititor nesigur ori în dubiu. A spune că lumea e adevăr înseamnă a spune că ea manifestă, face să se-arate.

Ceea ce trebuie să înţelegem acum e cum manifestă lumea, cum se realizează această manifestare pură. Iar întâmplarea face ca, această autoexteriorizare a exteriorităţii, unde se formează orizontul de vizibilitate a lumii, „afară“-le ei, să mai aibă un nume, binecunoscut nouă : Citește în continuare

2010/02/24 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Ce este adevărul ? (III)

(continuare)

Interpretarea a ceea ce este (a fiinţei) ca ceea ce se arată, şi astfel, a fiinţei ca adevăr, domină întreaga dezvoltare a gândirii occidentale. De exemplu, în filozofia conştiinţei din secolul XVII, conştiinţa nu este altceva decât actul de a se arăta înţeles în sine, manifestarea pură, adevărul. Iar lucrurile (fiinţările), de către această filozofie, la ceea ce se-arată conştiinţei, la condiţia lor de fenomene.

Trecerea, schimbarea de paradigmă, de la filozofia, antică şi medievală, a fiinţei, la filozofia modernă a conştiinţei, este în general interpretată ca o găselniţă epocală. Numai că această trecere nu schimbă nimic din definiţia lucrului ca fenomen, ci din contră, o duce la un nivel absolut.

Fenomenele conştiinţei sunt reprezentările, obiectele acesteia. Iar relaţia ei cu ele ne permite să observăm cu mare precizie natura acestei pure manifestări care este conştiinţa. Pentru aceasta, a-şi re-prezenta ceva înseamnă a şi-l plasa înainte. În germană, „a reprezenta“ se spune vorstellen, unde stellen însaemnă „a plasa“, iar vor – „înainte“. „Ob-iect“ [din latină] desemnează ceea ce e plasat înainte, în aşa fel încât obiectul se manifestă prin plasarea lui înainte, în faţă. Astfel, conştiinţa însăşi nu e nimic altceva decât această manifestare, care constă în faptul de-a fi plasat înainte; acest fapt este adevărul, conştiinţa pură. De asemenea, el mai este şi faptul de-a fi plasat în afară : este „afară“-le ca atare. Iar acesta din urmă este chiar lumea; într-o asemenea măsură încât expresia „adevărul lumii“ este tautologică; manifestarea/conştiinţa/adevărul este chiar lumea, chiar „afară“-le.

Acum se vede de ce Citește în continuare

2010/02/23 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce este adevărul ?

Uriaşă întrebare, nu ?

Pentru unii, cel puţin…

Că pentru alţii, nici măcar nu e o întrebare : adevărul e ce le place lor, sau ce le convine la un moment dat, şi cu asta basta !

Ăsta se numeşte relativism postmodern; în varianta autohtonă se amestecă cu … „fomismul“ pre-modern : adevărul este tot ce poate astâmpăra foamea. De bani, de sex, de succes social, de imagine, până la foamea originară, brută, de mâncare – tot foame se cheamă. Şi tot nu se astâmpără vreodată !

Dar hai să vedem, aşa, ca variaţie, ce este adevărul şi pentru un ins decent – preţ de câteva postări, măcar :

Există mai multe feluri de adevăr.

De exemplu, unul din ele e „Cerul se-ntunecă şi va ploua în curând“, iar altul e „Într-un cerc, toate razele sunt egale“. Ele diferă prin aceea că primul e contingent (cerul poate să fie şi senin), în timp ce al doilea e necesar : e imposibil ca razele unui cerc să nu fie egale.

Filozofii zic de de adevărurile contingente că sunt a posteriori : experienţa e cea care mă-nvaţă că cerul se întunecă; fără ea, eu nu ştiu ce se întâmplă; poate, la fel de bine, să se şi însenineze.

Iar de adevărurile necesare, (tot ei) zic că sunt a priori, fiindcă egalitatea razelor e implicată prin chiar legea de desenare a cercului, şi deci dinainte de desenarea propriu-zisă a oricărui cerc particular.

Totuşi, se zice de ambele că sunt, chiar dacă unele sunt contingente, iar celelalte raţionale. Dar ce anume din ele este „adevărat“ ?
Citește în continuare

2010/02/23 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Patapievici despre greci

Să-l auzim acum şi pe Patapilevici, ce are de zis, despre aproximativ acelaşi subiect ca şi Barfield.

Asemănările nu sunt întâmplătoare, pentru că ambii sunt inspiraţi de acelaşi ins formidabil, din păcate ocultat încă din timpul vieţii.

Dar să-i dăm cuvântul lui Pataploşniţă :

În ordinea reflecţiei filozofice, tradiţia noastră cea mai veche vine de la greci. Încă de la ei, ‘a cunoaşte’ era gîndit în două feluri, după cum sufletul se ridica la lucrurile superioare ori rămînea între cele supuse indefinit naşterii şi distrugerii. Spre pildă, potrivit lui Platon, fiecare suflet posedă, în adormire, ‘organul’ cu ajutorul căruia oamenii pot vedea adevărul. După cum se exercită într-un tip de cunoaştere ori altul, acest ‘organ’ poate fi activat ori menţinut în anchiloză. Dacă sufletul adoptă ca unice şi suficiente îndeletnicirile îndreptate spre devenire, organulcare-vede-adevărul este orbit şi nimicit. El poate fi readus la viaţă cu ajutorul anumitor cunoştinţe, cum ar fi cele furnizate de aritmetică, geometrie, stereometrie şi astronomie. Aceste discipline trebuie însă practicate ‘nu în vederea vînzării sau cumpărării, precum negustorii sau precupeţii – adică ‘în mod profan’, ci în spiritul ‘filozofiei celei adevărate’. În primul sens, cel mai important, ‘a cunoaşte’ era pentru Platon capacitatea de a gîndi într-un fel divin. La acest fel de cunoaştere omul are acces printr-o ‘răsucire’ – he periagoges téhne – a ‘organului’ cu ajutorul căruia cunoaşte, operaţiune prin care întreg sufletul omului se răsuceşte dinspre tărîmul devenirii înspre ‘măreaţa strălucire’ a ceea-ce-este-cu-adevărat, îndreptîndu-se astfel spre adevăr şi trăgînd în sus facultăţile umane care, în chip nepotrivit, sunt de obicei îndreptate în jos. Potrivit lui Platon, cunoaşterea veritabilă – aceea care nu se opreşte nici la nume, nici la definiţie, nici la imagine, nici la cunoştinţe şi care ajunge la obiectul însuşi, aşa cum există acesta cu adevărat – nu se poate obţine decît dacă omul care doreşte să cunoască este în mod natural înrudit cu obiectul cunoaşterii sale. „După mult efort, pe măsură ce numele, definiţiile, intuiţiile şi alte date senzoriale sunt aduse laolaltă şi puse în contact, în cursul investigaţiei şi testării la care omul supune obiectul cercetat prin întrebări şi răspunsuri, fără nici o rea intenţie, ca o lumină, ţîşneşte atunci strălucirea unei înţelegeri care atinge fiecare problemă studiată şi ajunge pînă la limitele puterilor omeneşti.“ Odată deşteptat în sufletul omului, acest fel de cunoaştere nu-şi mai pierde niciodată puterea.
Citește în continuare

2010/02/22 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (VI)

(continuare)

Permiteţi-mi să-ncep cu nişte fapte banale.

Nu există societate fără aritmetică. Nu există societate fără mit.

În societatea de astăzi, artimetica este, cu siguranţă, unul din miturile principale.

Dar nu există, şi nici nu poate exista, o bază „raţională” pentru domnia cantităţii în societatea contemporană !

Cantitatea este doar expresia uneia din semnificaţiile ei imaginare dominante : orice nu poate fi numărat, nu există.

Dar putem face un pas încă şi mai departe.

Nu există mit fără aritmetică, şi nici aritmetică fără mit !

(Permiteţi-mi să adaug că cel mai important lucru despre mit nu este, cum susţine structuralismul, că Citește în continuare

2010/02/20 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii