ANAMORF

IntraOdiseea

Din nou Culianu

I să-i mai dăm puţin cuvântul genialului nostru magician erotic, pentru denunţarea unor prejudecăţi moderniste :

Există încă obişnuinţa de a crede că viziunea noastră despre lume e despărţită de un abis de aceea a omului Renaşterii. Marca vizibilă a acestei fracturi ar fi tehnologia actuală, fruct al „ştiinţei cantitative“, care se dezvoltă începînd din secolul al XVII-lea. Or, cu toate că cele mai mari autorităţi în istoria ştiinţei ne informează că ideile unor Newton, Kepler, Descartes, Galilei, Bacon n-aveau absolut nimic de-a face cu această pretinsă „ştiinţă cantitativă“, aceleaşi opinii eronate ale strămoşilor noştri, raţionaliştii veacului al XlX-lea, se perpetuează totuşi. Aceştia credeau neclintit în ideea de raţiune şi de progres, pe care o susţineau cu înverşunare.

A postula existenţa unei rupturi între o vîrstă infantilă a omenirii, ce lua sfîrşit o dată cu Renaşterea, şi o vîrstă o maturităţii ei, ce culmina cu apariţia tehnicii moderne, slujea în acel moment scopurile socio-politice ale partizanilor progresului, care-şi închipuiau că sînt, sau care erau efectiv, înconjuraţi de forţe ostile. Astăzi însă, cînd efectele palpabile ale tehnologiei răpesc orice eficacitate unei priviri prea nostalgice, întoarse către trecut, este indispensabil să revizuim radical această atitudine, a cărei intoleranţă pretinde să-i ascundă falsitatea.

Ideea pe care omul modern şi-o face despre magie e foarte stranie : el nu vede în ea decît o îngrămădire rizibilă de reţete şi de metode ce ţin de o concepţie primitivă, neştiinţifică, despre natură. Din nefericire, puţinii „specialişti“ care îndrăznesc explorarea acestui domeniu transportă în el, ca singure instrumente ale voiajului lor, aceleaşi prejudecăţi. Operele care rup cu această tradiţie persistentă pot fi numărate pe degetele unei mîini.

Fireşte, ar fi dificil de susţinut că metoda magiei are ceva de-a face cu metoda ştiinţelor naturii din zilele noastre. Structura materiei era, în ea, complet ignorată, iar fenomenele fizico-chimice erau atribuite unor forţe ostile, activînd în cosmos. Ceea ce magia are în comun cu tehnologia modernă este însă faptul că pretinde să parvină, cu alte mijloace, la aceleaşi rezultate : comunicarea la distanţă, transporturile rapide, călătoriile interplanetare, fac parte din isprăvile curente ale magicianului.

Şi totuşi, nu pe acest plan a continuat magia să existe, rîzîndu-şi de toţi cei care Citește în continuare

Anunțuri

2010/02/26 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Magia erotică (X)

Despre magie ca psihosociologie generală
(continuare)

Posibilităţile magicianului sînt mai largi; cele ale medicului sînt relativ restrînse. Fie doi indivizi A şi B, şi relaţia dintre ei, pe care-o vom nota cu Y. Să presupunem apoi că A iubeşte pe B şi că B nu răspunde : Y, legătura lor, se defineşte în aceşti termeni. Este sarcina magicianului să modifice Y : punîndu-se în slujba lui A, va obţine pentru el favorurile lui B. Să presupunem însă că familia lui A are tot interesul ca A să-şi abandoneze pasiunea nesăbuită pentru B : punîndu-se in slujba ei, operatorul modifică Y şi-l „vindecă” pe A. Este sarcina medicului. Se mai poate şi ca A să fie un manipulator magic şi să vrea să obţină favorurile lui B. El este magician, nu medic. Trei cazuri, din care două de magie propriu-zisă şi unul de medicină. Care este, exact, graniţa între aceste două discipline ? Competenţa medicului, ne dăm lesne seama, este limitată juridic la cazurile in care afecţiunea lui A se loveşte de interesele societăţii, ceea ce revine la a spune că ea iese atunci din normalitate. Dimpotrivă, practicianul magiei erotice în general îşi poate folosi talentele contra societăţii înseşi şi contra voinţei unui individ.

Să presupunem apoi că A este un individ multiplu, o masă avînd reacţii uniforme. B este un profet, un întemeietor de religie sau un şef politic care, utilizînd procedee magice de persuasiune, îl subjugă pe A. Practicile sale, precum acelea ale medicului, sînt deopotrivă admise, de vreme ce, obţinînd consensul social, operatorul nostru dictează el însuşi regulile societăţii.

Trei ipostaze : magician, medic, profet. Ele sînt indisolubil legate şi nu au o limită foarte precisă. „Psihanalistul” participă şi el la „joc”, sfera sa de acţiune învecinîndu-se cu ilicitul şi cu supraomenescul (să convenim, de altminteri, că situaţia lui rămîne astăzi neschimbată : un chirurg nu-i va da niciodată calificativul de „confrate”, chiar dacă are o diplomă în medicină).

O dată cu specializarea şi cu delimitarea competenţelor, am tinde să spunem că ceilalţi doi practicieni ai magiei bruniene, magicianul propriu-zis şi profetul, au dispărut în zilele noastre. Este însă mai probabil că ei s-au camuflat pur şi simplu sub nişte aparenţe Citește în continuare

2010/01/31 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu