Elitism iresponsabil

Intelectualii „progresişti” ai Secolului Luminilor (concurs : al câtelea să fie ăla ?) susţineau, în răspărul Bisericii şi al dogmei păcatului originar, că omul e bun din fire. Şi că, deci, toţi suntem egali – sau măcar născuţi aşa.

Trăgând concluziile politice de rigoare ale acestei teze ontologice, democraţia-i gata : fiecare Nea Caisă participă la guvernare, având drept de vot, în virtutea simplei întâmplări că s-a născut om, şi nu bou. (Mai nou, şi animalele „are” drepturi, dar să ne rezumăm, deocamdată, la specia noastră.)

Practica însă a infirmat teza de la care s-a pornit, aceea cu bunătatea umană naturală, dând mai degrabă dreptate scepticului autor al „Leviatanului” (înc-un concurs : cine să fie ăla ?), cu răzbelul „fiecăruia contra fiecăruia”.

Şi-aşa am ajuns la societatea bolnavă, criticată de Pataprişniţă…

Numai că eruditul eseist greşeşte, dând vina numai pe bietul Nea Caisă, pe care natura l-a făcut om, dar nu şi bun. Şi astfel se face, la rândul său, vinovat de tocmai ceea ce el însuşi reproşa antioccidentalilor : neasumarea responsabilităţii !

Pentru că dacă Nea Caisă e-un bou, şi se şi comportă ca atare, vinovat nu e numai el, ci şi omul care i-a „creat oportunitatea” acestui comportament. Ba chiar, dintr-un punct de vedere, şi mai vinovat, fiindcă se presupune că îl duce mintea mai mult decât pe Nea Caisă, şi deci şi responsabilitatea îi e, proporţional, mai mare…