ANAMORF

IntraOdiseea

Primitivismul resentimentar

Modernitatea a scos la iveală toate resentimentele care colcăiau în adâncurile inconştientului colectiv.

Şi, cum ştim, încă de la Papa Freud, că refulările se fac, în principal, prin sublimare, demonii umanităţii au îmbrăcat tot felul de forme ideologice, cu aparenţe de onorabilitate : comunism, feminism, ecologism, antirasism, etc.

Una din cele mai „poetice” asemenea ideologii este o „nostalgie a originilor”.

Amănuntele ei i le las însuşi maestrului în denunţarea antimodernismului :

Despre resentiment in nostalgia originilor

Anunțuri

2010/02/24 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

TideLand SudAmerican – capitole traduse din GarciaMarquez

Dacă vă place realismul magic, dacă gustaţi estetica urâtului, dacă puteţi trece peste comunismul trendy al lui Garcia Marquez,

şi dacă nici măcar Gilliam nu vă este străin,

atunci vă puteţi regala cu o traducere online :

Despre dragoste si alti demoni

2010/02/23 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce este adevărul ? (III)

(continuare)

Interpretarea a ceea ce este (a fiinţei) ca ceea ce se arată, şi astfel, a fiinţei ca adevăr, domină întreaga dezvoltare a gândirii occidentale. De exemplu, în filozofia conştiinţei din secolul XVII, conştiinţa nu este altceva decât actul de a se arăta înţeles în sine, manifestarea pură, adevărul. Iar lucrurile (fiinţările), de către această filozofie, la ceea ce se-arată conştiinţei, la condiţia lor de fenomene.

Trecerea, schimbarea de paradigmă, de la filozofia, antică şi medievală, a fiinţei, la filozofia modernă a conştiinţei, este în general interpretată ca o găselniţă epocală. Numai că această trecere nu schimbă nimic din definiţia lucrului ca fenomen, ci din contră, o duce la un nivel absolut.

Fenomenele conştiinţei sunt reprezentările, obiectele acesteia. Iar relaţia ei cu ele ne permite să observăm cu mare precizie natura acestei pure manifestări care este conştiinţa. Pentru aceasta, a-şi re-prezenta ceva înseamnă a şi-l plasa înainte. În germană, „a reprezenta“ se spune vorstellen, unde stellen însaemnă „a plasa“, iar vor – „înainte“. „Ob-iect“ [din latină] desemnează ceea ce e plasat înainte, în aşa fel încât obiectul se manifestă prin plasarea lui înainte, în faţă. Astfel, conştiinţa însăşi nu e nimic altceva decât această manifestare, care constă în faptul de-a fi plasat înainte; acest fapt este adevărul, conştiinţa pură. De asemenea, el mai este şi faptul de-a fi plasat în afară : este „afară“-le ca atare. Iar acesta din urmă este chiar lumea; într-o asemenea măsură încât expresia „adevărul lumii“ este tautologică; manifestarea/conştiinţa/adevărul este chiar lumea, chiar „afară“-le.

Acum se vede de ce Citește în continuare

2010/02/23 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (VI)

(continuare)

Permiteţi-mi să-ncep cu nişte fapte banale.

Nu există societate fără aritmetică. Nu există societate fără mit.

În societatea de astăzi, artimetica este, cu siguranţă, unul din miturile principale.

Dar nu există, şi nici nu poate exista, o bază „raţională” pentru domnia cantităţii în societatea contemporană !

Cantitatea este doar expresia uneia din semnificaţiile ei imaginare dominante : orice nu poate fi numărat, nu există.

Dar putem face un pas încă şi mai departe.

Nu există mit fără aritmetică, şi nici aritmetică fără mit !

(Permiteţi-mi să adaug că cel mai important lucru despre mit nu este, cum susţine structuralismul, că Citește în continuare

2010/02/20 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Owen Barfield : Aparenţă şi ipoteză

Cunoaşterea avea, după Platon, trei stadii sau grade.

Primul şi cel mai de jos nu depăşea simpla observaţie. Cum tot ceea ce percepem e într-o continuă schimbare [devenire], apărând şi dispărând, tipul ăsta de cunoaştere nu poate cuprinde nimic permanent, şi deci nimic care-ar putea fi justificat numit „adevăr”.

La polul opus, cel mai înalt grad – singurul care poate fi justificat numit cunoaştere – este în întregime extrasenzorial. El este contemplaţia, de către intelectul pur, a ideilor divine şi, mai presus de orice, a Binelui Suprem.

Iar unirea acestor două, adică a intelectului pur şi a cunoaşterii senzoriale, produce o activitate mentală intermediară, pe care Platon o stigmatiza ca „bastardă” – deşi le impunea tuturor elevilor săi s-o studieze, ca pregătire pentru, şi mijloc către, adevărata cunoaştere. Această activitate intermediară era geometria; sau, cum am spune astăzi, matematica.

Aceste trei grade ale cunoaşterii corespundeau la trei nivele diferite de astronomie. Primul, cel al observaţiei, se rezuma la simpla înregistrare a mişcărilor astrelor, fără a încerca să le explice, sau să le reducă la vreun sistem. De-aici ne putem ridica la cea de-a doua astronomie, care încerca să explice mişcările aparent arbitrare ale planetelor, de exemplu, prin a presupune că în spatele lor se află modele geometrice regulate. Prin exerciţiul acestei geometrii terestre, putem deveni capabili de a ne ridica, până la urmă, până la a treia, şi cea mai înaltă, astronomie, adică până la singura cunoaştere adevărată; care este o participare neumbrită la însăşi Mintea divină, sau la Cuvântul divin însuşi.

Înţelepciunea reală, spre deosebire de rezultatul ei, nu cu totul lipsit de valoare, din adevărurile permanente ale geometriei, se manifestă numai aceluia care participă, într-un grad oricât de mic, la Intelectul divin pur. Această participare inteligibilă [corespunzătoare intelectului, şi opusă corporalităţii – n. trad.], privilegiu al filosofiei şi, nu în ultimă instanţă, al iniţierii, nu era mistică, pentru că experienţa mistică este, în esenţa ei, diferită de experienţa obişnuită. Pe când participarea platonică sau aristotelică, care era cunoaşterea adevărată, era simpla participare semi-conştientă, a fiecărui om (participare în virtutea căreia el era om), curăţată de devenirea greoaie şi confuză, depusă pe ea de cealaltă abordare, intermediată de simţuri.

Platon a mers încă şi mai departe Citește în continuare

2010/02/19 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (IV)

(continuare)

Dacă luăm acum în considerare cum „lucrează”, pentru o societate dată, magma sa de semnificaţii social imaginare, şi instituţiile corespunzătoare, vedem o similaritate, între organizarea socială, şi cea biologică, într-o anume privinţă : aceea de închidere, ca să folosim termenul lui Francisco Varela. Atât organizarea socială, cât şi cea biologică, prezintă o închidere, organizaţională, informaţională, şi cognitivă.

Fiecare societate, ca şi fiecare fiinţă sau specie vie, îşi instituie, îşi creează, propria sa lume, în interiorul căreia, desigur, se autoinclude. În acelaşi fel ca pentru fiinţa vie, „organizaţia” propriu-zisă, a societăţii, este aceea care propune şi defineşte, de exemplu, ce anume este, pentru societatea respectivă, „informaţie” şi ce este „zgomot” [n. trad. : spam], sau chiar ce anume nu reprezintă nimic; sau care este „importanţa”, „relevanţa”, „valoarea”, sau „sensul”, „informaţiei”; sau care sunt „programele” pentru a elabora, şi a răspunde la, o anume informaţie dată; ş.a.m.d. Pe scurt, instituţia societăţii este cea care determină ce e „real” şi ce nu, ce „are sens” şi ce nu.

Vrăjitoria, de exemplu, era reală, în Salem, acum trei secole, dar nu mai este acum. „Apolo din Delfi era, în Grecia antică, o forţă la fel de reală ca oricare alta” (Marx).

Ba ar fi chiar superficial şi insuficient a spune că Citește în continuare

2010/02/19 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu