ANAMORF

IntraOdiseea

… restul e imaginaţie

Cunoaşteţi-vă toate visele pentru numai un click !

Magicianul, Diavolul şi ucenicul vrăjitor

2010/02/22 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Angoasa reprezentării

Eu aş vedea modernitatea sub semnul reprezentării, în primul rând. Sau al imaginarului, al oglinzii, dacă vă place mai mult.

Mass media i-a pus omului în faţă o oglindă, care l-a ajutat să scape de unii din vechii lui demoni, dar l-a adus, prin aceeaşi mişcare, în compania altora, noi.

Dedublarea i-a devenit principala angoasă, iar propria-i imagine îl supune unui terorism interior, insidios, nonviolent dar nu mai puţin virulent.

Genialul aforism al lui Oscar Wilde sintetizează perfect această relaţie perversă, de dragoste/ură, a omului cu imaginea sa :

„Aversiunea faţă de realism este furia lui Caliban care se vede în oglindă. Iar aversiunea faţă de romantism este furia lui Caliban care nu se mai vede în oglindă”…

Rău cu rău, dar mai rău fără rău : iată formula dialecticii condiţiei umane.

Omul e condamnat la o veşnică pendulare între Scilla şi Caribda. Între stress şi spleen, cum scria Schopenhauer. Iar avatarul modern al acestei corvezi sisifice este dihotomia dintre omul însuşi şi imaginea-i mediatică, creată artificial, dar întorcându-se acum asupra propriilor creatori, ca un golem scăpat de sub control.

Societatea modernă condiţionează supravieţuirea de adaptarea la o imagine foarte strâmtă, la un fel de pat al lui Procust virtual. Individul este obligat să-şi apere o imagine care, în bună măsură, nici măcar nu-l reprezintă, iar această luptă îl dezindividualizează încă şi mai tare. Astfel ajunge să se ataşeze de o identitate falsă, care îi aduce mai multe necazuri decât beneficii, dar îl menţine în … în ce ? unde ?

În scena virtuală, care şi-a propus să oglindească lumea, cât mai detaliat, până la o suprapunere perfectă, finală, apocaliptică, dar şi … imposibilă !

2010/02/19 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Găsirea nordului – mistică şi psihanalitică

Mundus imaginalis, ca orice lume care se respectă, are şi o geografie. Că doar fantasmele trebuie să se orienteze şi ele, nu ?

Printre cartografii acestei lumi se numără şi misticii sufiţi :

Atractia polului

Dar ce relevanţă mai pot avea fantasmagoriile astea pentru un modern ?

Modernii s-au zvârcolit ca la un veac, aşa, întru materialism, până să vină cu invenţia care să-i salveze, cel puţin temporar : psihanaliza !

Şi-aşa au reuşit să-şi explice şi combinaţia de real şi fantas(ma)tic din hărţile medievale : acestea ar fi fost nu numai o hartă a exteriorului geografic, ci şi a interiorului psihanalitic, subconştient !

De-ar fi atât de simplu… Mai îndeşi un domeniu, acolo, şi gata, ecuaţia umană e-aproape rezolvată ! Mai avem doar un pic…

2010/02/16 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Amorul curtenesc medieval şi sado-masochismul modern (II)

Şi partea a doua, cu sado-masochismul :

Dar, odată ce imaginaţia a fost exclusă din experienţă, ca fiind ireală, iar locul i-a fost luat de către ego cogito (devenit acum subiectul dorinţei, „ens percipiens ac appetens”, în cuvintele lui Leibniz), statutul dorinţei se schimbă radical : devine esenţial insaţiabil. În acelaşi timp, fantasma, care media şi garanta tangibilitatea obiectului dorinţei (permiţându-i să fie experimentat), acum devine chiar suma intangibilităţii lui (a neexperimentabilităţii obiectului).

Astfel, în Sade (invers decât la medievali), Eul doritor, excitat de fantasmă („il faut monter un peu son imagination”, reiterează personajele marchizului), găseşte înaintea lui numai un corp, un obiectum, pe care nu-l mai poate decât consuma şi distruge, fără să se mai satisfacă (subiectul, Eul) vreodată, de vreme ce în el (în obiect) fantasma este infinit de evazivă şi de ascunsă.
Citește în continuare

2010/02/04 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Amorul curtenesc medieval şi sado-masochismul modern (I)

Continui să-i dau cuvântul lui Agamben :

Eliminarea imaginaţiei din experienţă aruncă o umbră asupra acesteia din urmă. Această umbră este dorinţa, ideea de experienţă ca fugitivă şi inepuizabilă. Pentru că, după o idee deja curentă în psihologia clasică (antică) şi, ulterior, pe deplin dezvoltată în cultura medievală, imaginaţia şi dorinţa sunt strâns legate. Într-adevăr, fantasma, care este adevărata sursă a dorinţei (phantasia ea est, quae totum parit desiderium), este concomitent – ca mediator între om şi obiect – condiţia pentru tangibilitatea obiectului dorinţei şi, prin urmare, în ultimă instanţă, pentru satisfacerea dorinţei.

Descoperirea medievală a iubirii, din operele poeţilor provensali şi stilnovo este, din acest punct de vedere, descoperirea că dragostea nu-şi ia ca obiect lucrul senzorial imediat, ci fantasma; adică, pur şi simplu descoperirea caracterului fantasmatic al iubirii. Dar, dată fiind natura mediatoare a imaginaţiei, înseamnă că fantasma este de asemenea şi subiectul, nu numai obiectul, erosului. De fapt, cum dragostea îşi are singurul loc în Citește în continuare

2010/02/04 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 17 comentarii

Schema fanteziei

Din altă carte a lui Agamben, o detaliere a fanteziei premoderne, datorită aceluiaşi traducător :

În gândirea lui Aristotel, centralitatea fantasmei în constelaţia psihică poate fi rezumată grafic în următoarea schemă :


Citește în continuare

2010/02/03 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii