ANAMORF

IntraOdiseea

Din nou Culianu

I să-i mai dăm puţin cuvântul genialului nostru magician erotic, pentru denunţarea unor prejudecăţi moderniste :

Există încă obişnuinţa de a crede că viziunea noastră despre lume e despărţită de un abis de aceea a omului Renaşterii. Marca vizibilă a acestei fracturi ar fi tehnologia actuală, fruct al „ştiinţei cantitative“, care se dezvoltă începînd din secolul al XVII-lea. Or, cu toate că cele mai mari autorităţi în istoria ştiinţei ne informează că ideile unor Newton, Kepler, Descartes, Galilei, Bacon n-aveau absolut nimic de-a face cu această pretinsă „ştiinţă cantitativă“, aceleaşi opinii eronate ale strămoşilor noştri, raţionaliştii veacului al XlX-lea, se perpetuează totuşi. Aceştia credeau neclintit în ideea de raţiune şi de progres, pe care o susţineau cu înverşunare.

A postula existenţa unei rupturi între o vîrstă infantilă a omenirii, ce lua sfîrşit o dată cu Renaşterea, şi o vîrstă o maturităţii ei, ce culmina cu apariţia tehnicii moderne, slujea în acel moment scopurile socio-politice ale partizanilor progresului, care-şi închipuiau că sînt, sau care erau efectiv, înconjuraţi de forţe ostile. Astăzi însă, cînd efectele palpabile ale tehnologiei răpesc orice eficacitate unei priviri prea nostalgice, întoarse către trecut, este indispensabil să revizuim radical această atitudine, a cărei intoleranţă pretinde să-i ascundă falsitatea.

Ideea pe care omul modern şi-o face despre magie e foarte stranie : el nu vede în ea decît o îngrămădire rizibilă de reţete şi de metode ce ţin de o concepţie primitivă, neştiinţifică, despre natură. Din nefericire, puţinii „specialişti“ care îndrăznesc explorarea acestui domeniu transportă în el, ca singure instrumente ale voiajului lor, aceleaşi prejudecăţi. Operele care rup cu această tradiţie persistentă pot fi numărate pe degetele unei mîini.

Fireşte, ar fi dificil de susţinut că metoda magiei are ceva de-a face cu metoda ştiinţelor naturii din zilele noastre. Structura materiei era, în ea, complet ignorată, iar fenomenele fizico-chimice erau atribuite unor forţe ostile, activînd în cosmos. Ceea ce magia are în comun cu tehnologia modernă este însă faptul că pretinde să parvină, cu alte mijloace, la aceleaşi rezultate : comunicarea la distanţă, transporturile rapide, călătoriile interplanetare, fac parte din isprăvile curente ale magicianului.

Şi totuşi, nu pe acest plan a continuat magia să existe, rîzîndu-şi de toţi cei care Citește în continuare

2010/02/26 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Primitivismul resentimentar

Modernitatea a scos la iveală toate resentimentele care colcăiau în adâncurile inconştientului colectiv.

Şi, cum ştim, încă de la Papa Freud, că refulările se fac, în principal, prin sublimare, demonii umanităţii au îmbrăcat tot felul de forme ideologice, cu aparenţe de onorabilitate : comunism, feminism, ecologism, antirasism, etc.

Una din cele mai „poetice” asemenea ideologii este o „nostalgie a originilor”.

Amănuntele ei i le las însuşi maestrului în denunţarea antimodernismului :

Despre resentiment in nostalgia originilor

2010/02/24 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Ce este adevărul ? (III)

(continuare)

Interpretarea a ceea ce este (a fiinţei) ca ceea ce se arată, şi astfel, a fiinţei ca adevăr, domină întreaga dezvoltare a gândirii occidentale. De exemplu, în filozofia conştiinţei din secolul XVII, conştiinţa nu este altceva decât actul de a se arăta înţeles în sine, manifestarea pură, adevărul. Iar lucrurile (fiinţările), de către această filozofie, la ceea ce se-arată conştiinţei, la condiţia lor de fenomene.

Trecerea, schimbarea de paradigmă, de la filozofia, antică şi medievală, a fiinţei, la filozofia modernă a conştiinţei, este în general interpretată ca o găselniţă epocală. Numai că această trecere nu schimbă nimic din definiţia lucrului ca fenomen, ci din contră, o duce la un nivel absolut.

Fenomenele conştiinţei sunt reprezentările, obiectele acesteia. Iar relaţia ei cu ele ne permite să observăm cu mare precizie natura acestei pure manifestări care este conştiinţa. Pentru aceasta, a-şi re-prezenta ceva înseamnă a şi-l plasa înainte. În germană, „a reprezenta“ se spune vorstellen, unde stellen însaemnă „a plasa“, iar vor – „înainte“. „Ob-iect“ [din latină] desemnează ceea ce e plasat înainte, în aşa fel încât obiectul se manifestă prin plasarea lui înainte, în faţă. Astfel, conştiinţa însăşi nu e nimic altceva decât această manifestare, care constă în faptul de-a fi plasat înainte; acest fapt este adevărul, conştiinţa pură. De asemenea, el mai este şi faptul de-a fi plasat în afară : este „afară“-le ca atare. Iar acesta din urmă este chiar lumea; într-o asemenea măsură încât expresia „adevărul lumii“ este tautologică; manifestarea/conştiinţa/adevărul este chiar lumea, chiar „afară“-le.

Acum se vede de ce Citește în continuare

2010/02/23 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce este adevărul ? (II)

(continuare)

De-aici rezultă că conceptul de adevăr este dublu, desemnând atât ceea ce se arată, cât şi faptul arătării.

Ceea ce se arată este cerul noros, sau egalitatea razelor.

Dar faptul arătării nu are nimic în comun cu ceea ce se arată, cu norii sau cu geometria; ba este chiar total indiferent la ceea ce se-arată. Acelaşi fapt, de a se arăta, stă la baza unor apariţii foarte diferite între ele : cerul noros, formele geometrice, frumuseţea unei picturi, furia oamenilor care se ucid între ei, zâmbetul unui copil, etc.

Faptul de-a se arăta e la fel de indiferent, la ceea ce se arată, ca lumina la ceea ce este luminat.

Dar faptul de-a se arăta e indiferent la ceea ce se-arată numai fiindcă diferă, prin natura lui, de ceea ce se-arată.

Iar acest fapt, de-a se arăta, considerat în el însuşi şi ca atare, este, nici mai mult nici mai puţin, decât Citește în continuare

2010/02/23 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Ce este adevărul ?

Uriaşă întrebare, nu ?

Pentru unii, cel puţin…

Că pentru alţii, nici măcar nu e o întrebare : adevărul e ce le place lor, sau ce le convine la un moment dat, şi cu asta basta !

Ăsta se numeşte relativism postmodern; în varianta autohtonă se amestecă cu … „fomismul“ pre-modern : adevărul este tot ce poate astâmpăra foamea. De bani, de sex, de succes social, de imagine, până la foamea originară, brută, de mâncare – tot foame se cheamă. Şi tot nu se astâmpără vreodată !

Dar hai să vedem, aşa, ca variaţie, ce este adevărul şi pentru un ins decent – preţ de câteva postări, măcar :

Există mai multe feluri de adevăr.

De exemplu, unul din ele e „Cerul se-ntunecă şi va ploua în curând“, iar altul e „Într-un cerc, toate razele sunt egale“. Ele diferă prin aceea că primul e contingent (cerul poate să fie şi senin), în timp ce al doilea e necesar : e imposibil ca razele unui cerc să nu fie egale.

Filozofii zic de de adevărurile contingente că sunt a posteriori : experienţa e cea care mă-nvaţă că cerul se întunecă; fără ea, eu nu ştiu ce se întâmplă; poate, la fel de bine, să se şi însenineze.

Iar de adevărurile necesare, (tot ei) zic că sunt a priori, fiindcă egalitatea razelor e implicată prin chiar legea de desenare a cercului, şi deci dinainte de desenarea propriu-zisă a oricărui cerc particular.

Totuşi, se zice de ambele că sunt, chiar dacă unele sunt contingente, iar celelalte raţionale. Dar ce anume din ele este „adevărat“ ?
Citește în continuare

2010/02/23 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

BritPop BlueTonic

Dacă v-a plăcut, mai serviţi o porţie !

Apăsaţi aici şi luaţi-vă zborul :

2010/02/21 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu