ANAMORF

IntraOdiseea

Owen Barfield : Aparenţă şi ipoteză

Cunoaşterea avea, după Platon, trei stadii sau grade.

Primul şi cel mai de jos nu depăşea simpla observaţie. Cum tot ceea ce percepem e într-o continuă schimbare [devenire], apărând şi dispărând, tipul ăsta de cunoaştere nu poate cuprinde nimic permanent, şi deci nimic care-ar putea fi justificat numit „adevăr”.

La polul opus, cel mai înalt grad – singurul care poate fi justificat numit cunoaştere – este în întregime extrasenzorial. El este contemplaţia, de către intelectul pur, a ideilor divine şi, mai presus de orice, a Binelui Suprem.

Iar unirea acestor două, adică a intelectului pur şi a cunoaşterii senzoriale, produce o activitate mentală intermediară, pe care Platon o stigmatiza ca „bastardă” – deşi le impunea tuturor elevilor săi s-o studieze, ca pregătire pentru, şi mijloc către, adevărata cunoaştere. Această activitate intermediară era geometria; sau, cum am spune astăzi, matematica.

Aceste trei grade ale cunoaşterii corespundeau la trei nivele diferite de astronomie. Primul, cel al observaţiei, se rezuma la simpla înregistrare a mişcărilor astrelor, fără a încerca să le explice, sau să le reducă la vreun sistem. De-aici ne putem ridica la cea de-a doua astronomie, care încerca să explice mişcările aparent arbitrare ale planetelor, de exemplu, prin a presupune că în spatele lor se află modele geometrice regulate. Prin exerciţiul acestei geometrii terestre, putem deveni capabili de a ne ridica, până la urmă, până la a treia, şi cea mai înaltă, astronomie, adică până la singura cunoaştere adevărată; care este o participare neumbrită la însăşi Mintea divină, sau la Cuvântul divin însuşi.

Înţelepciunea reală, spre deosebire de rezultatul ei, nu cu totul lipsit de valoare, din adevărurile permanente ale geometriei, se manifestă numai aceluia care participă, într-un grad oricât de mic, la Intelectul divin pur. Această participare inteligibilă [corespunzătoare intelectului, şi opusă corporalităţii – n. trad.], privilegiu al filosofiei şi, nu în ultimă instanţă, al iniţierii, nu era mistică, pentru că experienţa mistică este, în esenţa ei, diferită de experienţa obişnuită. Pe când participarea platonică sau aristotelică, care era cunoaşterea adevărată, era simpla participare semi-conştientă, a fiecărui om (participare în virtutea căreia el era om), curăţată de devenirea greoaie şi confuză, depusă pe ea de cealaltă abordare, intermediată de simţuri.

Platon a mers încă şi mai departe Citește în continuare

Anunțuri

2010/02/19 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (IV)

(continuare)

Dacă luăm acum în considerare cum „lucrează”, pentru o societate dată, magma sa de semnificaţii social imaginare, şi instituţiile corespunzătoare, vedem o similaritate, între organizarea socială, şi cea biologică, într-o anume privinţă : aceea de închidere, ca să folosim termenul lui Francisco Varela. Atât organizarea socială, cât şi cea biologică, prezintă o închidere, organizaţională, informaţională, şi cognitivă.

Fiecare societate, ca şi fiecare fiinţă sau specie vie, îşi instituie, îşi creează, propria sa lume, în interiorul căreia, desigur, se autoinclude. În acelaşi fel ca pentru fiinţa vie, „organizaţia” propriu-zisă, a societăţii, este aceea care propune şi defineşte, de exemplu, ce anume este, pentru societatea respectivă, „informaţie” şi ce este „zgomot” [n. trad. : spam], sau chiar ce anume nu reprezintă nimic; sau care este „importanţa”, „relevanţa”, „valoarea”, sau „sensul”, „informaţiei”; sau care sunt „programele” pentru a elabora, şi a răspunde la, o anume informaţie dată; ş.a.m.d. Pe scurt, instituţia societăţii este cea care determină ce e „real” şi ce nu, ce „are sens” şi ce nu.

Vrăjitoria, de exemplu, era reală, în Salem, acum trei secole, dar nu mai este acum. „Apolo din Delfi era, în Grecia antică, o forţă la fel de reală ca oricare alta” (Marx).

Ba ar fi chiar superficial şi insuficient a spune că Citește în continuare

2010/02/19 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (III)

(continuare)

Noi suntem, în primul rând, fragmente complementare, ambulante, ale instituţiei societăţii noastre; suntem „părţile” ei „totale”, cum ar spune un matematician [n. trad. : „holomeri”, cum spunea Noica]. Instituţia produce, în conformitate cu normele ei, indivizi care, prin construcţie, o reproduc; dar nu pentru că pot, ci pentru că nu pot altfel. „Legea” [„generalul” nicasian – n. trad.] produce „elementele” [„individualul”] în aşa fel încât chiar propria lor funcţionare întrupează, reproduce, şi perpetuează legea cu pricina.

Instituţia socială, în acest sens general, este compusă, desigur, din diverse instituţii particulare, care funcţionează ca, şi formează, un întreg coerent. Chiar şi în situaţii de criză, în cele mai violente lupte intestine, o societate e tot o anume societate; dacă nu, n-ar mai fi, şi nici n-ar mai putea să fie, rivalitate privind aceleaşi obiecte comune. Există astfel o unitate a instituţiei sociale totale, şi, cercetând în continuare, găsim că Citește în continuare

2010/02/18 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bourdieu vs. Aron (sau Revel)

Îl întrerup oleacă pe Maistru’ Casto, pentru a vă supune atenţiei un articolaş scurt dar concis, cum îmi plac (şi) mie, despre unul din corifeii mondiali ai intelectualităţii postbelice dar belicoase.

Faceţi un simplu click (cu mouse-ul !) pe link-ul de mai jos (click pe link, click pe link ! sună ca un clopoţel…) şi peste numai un minuţel veţi fi la curent cu bună parte din „războaiele culturale” în desfăşurare :

http://www.dilemaveche.ro/old/arhiva_dilema/381/Alexandr.htm

Ei, a fost greeeu ?

2010/02/18 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (II)

(continuare)

Omul există numai în, şi prin, societate, care este, întotdeauna, istorică. Societatea ca atare este o formă, iar fiecare societate dată este o formă particulară, dacă nu chiar una singulară. Forma implică organizare, sau, cu alte cuvinte, ordine (sau, dacă vreţi, ordine/dezordine, adică ordine şi dezordine).

Nu o să-ncerc să definesc aceşti termeni : formă, organizare, şi ordine. Ci o să-ncerc să arăt că ei capătă un însemnat nou sens, în domeniul socio-istoric.

În acest domeniu, se ridică două întrebări fundamentale; prima fiind „Ce anume ţine o societate la un loc ?” Cu alte cuvinte : care este baza unităţii, coeziunii, şi diferenţierii organizate a fantastic de complexei reţele de fenomene, pe care o observăm în fiecare societate ? Dar ne mai confruntăm, de asemenea, cu mutiplicitatea şi diversitatea societăţilor, şi cu dimensiunea istorică din fiecare societate, exprimată ca o alterare a ordinii sociale date, care poate duce la un (subit sau nu) sfârşit al „vechii ordini”, şi la instituirea uneia noi. Astfel, ni se pune şi-a doua întrebare : „Ce anume produce noi, sau alte, forme de societate ?” [n. trad. : întrebarea nicasiană „Cum e cu putinţă ceva nou”, pusă socio-istorio-logic]

Răspunsul la prima întrebare este : Citește în continuare

2010/02/18 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dezvăluirile cutremurătoare continuă !

Multe lucruri au rămas ascunse, încă de la „întemeierea lumii”… Dar acum e sfârşitul, şi ele ies la iveală, pentru cine are minte să (le) înţeleagă !

Unul din ultimii profeţi şi filozofi greci este Cornelius Castoriadis, acest „Raymond Aron al stângii”, care, ca şi Giorgio Agamben, s-a îndepărtat de „tovarăşii de drum”, pentru a căuta adevărul, de necuprins chiar şi pentru cele mai generoase ideologii…

Vă prezentăm, în premieră, o traducere a unui text esenţial, care revoluţionează modul obişnuit de a privi lucrurile.

Ieşiţi din Matrix, dacă aveţi curaj, călăuziţi de Castoriadis !

2010/02/17 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu