ANAMORF

IntraOdiseea

Magia erotică (XI)

Despre magie ca psihosociologie generală
(continuare)

O societate omogenă, ideologic sănătoasă şi guvernabilă.

Manipulatorul total al lui Giordano Bruno se însărcinează să le dea subiecţilor o educaţie şi o religie potrivite : „Trebuie îndeosebi să avem o grijă extremă cu privire la locul şi la modul în care cineva este educat, la studiile pe care le-a urmat, sub înrîurirea cărei pedagogii, cărei religii, cărui cult, cu ce cărţi şi cu ce autori. Căci aceste lucruri generează prin sine, iar nu prin accident, toate calităţile subiectului […]”.

Controlul şi selecţia sînt stîlpii ordinii. Nu e necesar să ai imagi­naţie, ca să înţelegi că funcţia manipulatorului brunian a fost preluată de Stat, şi că acest nou „magician integral” are în sarcină să producă instrumentele ideologice necesare în vederea obţinerii unei societăţi uniforme. Orice educaţie creează nişte aşteptări, pe care Statul însuşi nu este în măsură să le satisfacă. Pentru cei frustraţi, există centrale ideologice care creează aşteptări alternative. Dacă Statul produce ”cultura”, aceste alte centre de manipulare produc „contra-cultura”, care se adresează în primul rînd marginalilor.

Nu trebuie să ne înşelăm asupra caracterului modelor culturale alternative : Citește în continuare

2010/01/31 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Magia erotică (X)

Despre magie ca psihosociologie generală
(continuare)

Posibilităţile magicianului sînt mai largi; cele ale medicului sînt relativ restrînse. Fie doi indivizi A şi B, şi relaţia dintre ei, pe care-o vom nota cu Y. Să presupunem apoi că A iubeşte pe B şi că B nu răspunde : Y, legătura lor, se defineşte în aceşti termeni. Este sarcina magicianului să modifice Y : punîndu-se în slujba lui A, va obţine pentru el favorurile lui B. Să presupunem însă că familia lui A are tot interesul ca A să-şi abandoneze pasiunea nesăbuită pentru B : punîndu-se in slujba ei, operatorul modifică Y şi-l „vindecă” pe A. Este sarcina medicului. Se mai poate şi ca A să fie un manipulator magic şi să vrea să obţină favorurile lui B. El este magician, nu medic. Trei cazuri, din care două de magie propriu-zisă şi unul de medicină. Care este, exact, graniţa între aceste două discipline ? Competenţa medicului, ne dăm lesne seama, este limitată juridic la cazurile in care afecţiunea lui A se loveşte de interesele societăţii, ceea ce revine la a spune că ea iese atunci din normalitate. Dimpotrivă, practicianul magiei erotice în general îşi poate folosi talentele contra societăţii înseşi şi contra voinţei unui individ.

Să presupunem apoi că A este un individ multiplu, o masă avînd reacţii uniforme. B este un profet, un întemeietor de religie sau un şef politic care, utilizînd procedee magice de persuasiune, îl subjugă pe A. Practicile sale, precum acelea ale medicului, sînt deopotrivă admise, de vreme ce, obţinînd consensul social, operatorul nostru dictează el însuşi regulile societăţii.

Trei ipostaze : magician, medic, profet. Ele sînt indisolubil legate şi nu au o limită foarte precisă. „Psihanalistul” participă şi el la „joc”, sfera sa de acţiune învecinîndu-se cu ilicitul şi cu supraomenescul (să convenim, de altminteri, că situaţia lui rămîne astăzi neschimbată : un chirurg nu-i va da niciodată calificativul de „confrate”, chiar dacă are o diplomă în medicină).

O dată cu specializarea şi cu delimitarea competenţelor, am tinde să spunem că ceilalţi doi practicieni ai magiei bruniene, magicianul propriu-zis şi profetul, au dispărut în zilele noastre. Este însă mai probabil că ei s-au camuflat pur şi simplu sub nişte aparenţe Citește în continuare

2010/01/31 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Magia erotică (IX)

Despre magie ca psihosociologie generală

Magia erotică a lui Giordano Bruno, deşi destul de puţin ortodoxă, ne-a permis să privim îndeaproape consecinţele extreme la care putea să ajungă identitatea de substanţă şi de operaţiuni dintre eros şi magie.

Va trebui să ne întoarcem îndărăt şi să ne interogăm încă o data asupra înrudirii dintre eros şi magie, şi anume: unde sfirşeşte erosul, unde începe magia ? Răspunsul pare foarte simplu : în chiar momen­tul manifestării erosului se manifestă şi magia. De aceea, magia erotică reprezintă, în fond, gradul zero al oricărei magii.

Ne mai rămîne să aprofundam definiţia magiei ca operaţiune spirituală. Este vorba, în orice caz, de un postulat tranzitiv, ceea ce ne îngăduie să spunem că orice altă operaţiune spirituală este, în acelaşi timp, magică. Or, activitatea pneumatică naturală cea mai simplă, aceea care intervine în orice proces intersubiectiv, este erosul, ceea ce implică faptul că toate fenomenele erotice sînt, în acelaşi timp, fenomene magice, în care individul joacă fie rolul de manipulator, fie pe acela de manipulat, fie de instrument de manipulare.

Citește în continuare

2010/01/31 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Magia erotică (VIII)

Vinculum vinculorum
(continuare)

Pentru a rezuma, operatorul lui Giordano Bruno este obligat să efectueze două acţiuni contrare: pe de o parte, trebuie să se ferească cu grijă de a se lăsa sedus şi, întru aceasta, trebuie să extirpe din el însuşi şi ultimul grăunte de iubire, inclusiv amorul propriu; pe de altă parte nu e scutit de pasiuni. Din contra, i se cere să aprindă în aparatu-i fantastic pasiuni formidabile, cu condiţia ca acestea să fie sterile, iar el să aibă detaşare faţă de ele. Căci nu are alt mijloc de a fermeca, decît acela de a experimenta pe sine însuşi ceea ce vrea să-i producă victimei sale.

Este o metodă bizară, aproape de necrezut, care explică totuşi foarte bine pasajele lapidare traduse mai sus, şi se află confirmată de asemenea de recomandările pe care Bruno le face artiştilor memoriei în Sigillus sigillorum : Citește în continuare

2010/01/30 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Magia erotică (VII)

Vinculum vinculorum
(continuare)

Este provocat de fantezie, desigur, care-şi are autonomia şi realita­tea ei : „Fantezia este adevărată, acţionează în mod real, ea poate realmente exercita o constrîngere asupra obiectului”. Pătrunde, deopotrivă, în subiect, prin „poarta imaginaţiei”. Ajunge la facultatea cogitativă, determină afectivitatea şi îndeamnă subiectul la plăcere. Vederea are un rol esenţial în această operaţiune şi, adesea, cel ce iubeşte se prăpădeşte nemaivăzîndu-şi obiectul iubirii.

Partea cea mai interesantă a tratatului brunian este consacrată speciilor de vincula. Acestea sînt numeroase, căci afecţiunea pe care fiecare o împarte în jurul său este diferenţiată în funcţie de destinatarul ei. „Cu o altă legătură îmbrăţişăm fiii, tatăl, sora, femeia, prietena, destrăbălatul şi prietenul”. „Sămînţa este de mai multe feluri, Venus este de mai multe feluri” (Multiplex semen multiplex Venus, multiplex amor, multiplex vinculum). „Femela se ataşează de o femelă, copilul de un copil, masculul de un mascul, masculul de o femelă, bărbatul de superiori, de egali, de inferiori, de lucrurile naturale, de lucrurile artificiale. Lucrurile se ataşează de lucruri […]”. În principiu, omul este mai liber decît animalul în alegerea „legăturilor” : o iapă nu va avea nici o dificultate să se dea oricărui armăsar; din contra, o femeie nu se dă oricărui bărbat.

Deşi este aproape imposibil de determinat cu precizie natura „legăturilor” capabile de a înlănţui cutare sau cutare subiect, există totuşi cîteva reguli generale după care Citește în continuare

2010/01/30 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Magia erotică (VI)

Vinculum vinculorum
(continuare)

Este, desigur, frumuseţea în sensul cel mai larg. Dar această frumuseţe-care-leagă nu constă într-o anumită proporţie a mădu­larelor. Giordano Bruno reacţionează aici împotriva teoriilor renascentiste ale frumuseţii, care ar consta într-o anumită proporţie a părţilor corpului (Agnolo Firenzuola etc.). El le opune ideea că frumuseţea este o categorie subiec­tivă, care depinde de anumite date transcendentale; în această privinţă, nu face decît să urmeze poziţia lui Ficino şi a altor platonicieni renascentişti, fără să insiste totuşi asupra corespondenţelor astrologice care determină atracţia dintre persoane. Este vorba despre o „raţiune incorporală”, care diferă după înclinaţiile fiecăruia. Se poate întîmpla ca o tînără de o frumuseţe perfectă să placă mai puţin decît alta, care este, teoretic, mai puţin frumoasă. Aceasta se explică printr-o corespondenţă secretă între îndrăgostit şi obiectul dragostei sale.

Cum funcţionează acest vinculum ?

(va urma)

2010/01/30 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu