ANAMORF

IntraOdiseea

Patapievici despre greci

Să-l auzim acum şi pe Patapilevici, ce are de zis, despre aproximativ acelaşi subiect ca şi Barfield.

Asemănările nu sunt întâmplătoare, pentru că ambii sunt inspiraţi de acelaşi ins formidabil, din păcate ocultat încă din timpul vieţii.

Dar să-i dăm cuvântul lui Pataploşniţă :

În ordinea reflecţiei filozofice, tradiţia noastră cea mai veche vine de la greci. Încă de la ei, ‘a cunoaşte’ era gîndit în două feluri, după cum sufletul se ridica la lucrurile superioare ori rămînea între cele supuse indefinit naşterii şi distrugerii. Spre pildă, potrivit lui Platon, fiecare suflet posedă, în adormire, ‘organul’ cu ajutorul căruia oamenii pot vedea adevărul. După cum se exercită într-un tip de cunoaştere ori altul, acest ‘organ’ poate fi activat ori menţinut în anchiloză. Dacă sufletul adoptă ca unice şi suficiente îndeletnicirile îndreptate spre devenire, organulcare-vede-adevărul este orbit şi nimicit. El poate fi readus la viaţă cu ajutorul anumitor cunoştinţe, cum ar fi cele furnizate de aritmetică, geometrie, stereometrie şi astronomie. Aceste discipline trebuie însă practicate ‘nu în vederea vînzării sau cumpărării, precum negustorii sau precupeţii – adică ‘în mod profan’, ci în spiritul ‘filozofiei celei adevărate’. În primul sens, cel mai important, ‘a cunoaşte’ era pentru Platon capacitatea de a gîndi într-un fel divin. La acest fel de cunoaştere omul are acces printr-o ‘răsucire’ – he periagoges téhne – a ‘organului’ cu ajutorul căruia cunoaşte, operaţiune prin care întreg sufletul omului se răsuceşte dinspre tărîmul devenirii înspre ‘măreaţa strălucire’ a ceea-ce-este-cu-adevărat, îndreptîndu-se astfel spre adevăr şi trăgînd în sus facultăţile umane care, în chip nepotrivit, sunt de obicei îndreptate în jos. Potrivit lui Platon, cunoaşterea veritabilă – aceea care nu se opreşte nici la nume, nici la definiţie, nici la imagine, nici la cunoştinţe şi care ajunge la obiectul însuşi, aşa cum există acesta cu adevărat – nu se poate obţine decît dacă omul care doreşte să cunoască este în mod natural înrudit cu obiectul cunoaşterii sale. „După mult efort, pe măsură ce numele, definiţiile, intuiţiile şi alte date senzoriale sunt aduse laolaltă şi puse în contact, în cursul investigaţiei şi testării la care omul supune obiectul cercetat prin întrebări şi răspunsuri, fără nici o rea intenţie, ca o lumină, ţîşneşte atunci strălucirea unei înţelegeri care atinge fiecare problemă studiată şi ajunge pînă la limitele puterilor omeneşti.“ Odată deşteptat în sufletul omului, acest fel de cunoaştere nu-şi mai pierde niciodată puterea.
Citește în continuare

Reclame

2010/02/22 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Anatomia unei catastrofe (III)

(continuare)

Acesta este momentul în care Statul totalitar şi-a început acţiunea de reconvertire şi modelare în masă a suletului românesc.

Ştie oricine că scopul unui regim totalitar este de a transforma o naţiune de cetăţeni liberi într-o populaţie de susţinători fanatici, fidel aservită principiului autist al Conducătorului. Combinînd represiunea violentă cu servitutea economică, adică îndemnurile bîtei cu persuasiunea mizeriei, regimul comunist din România a reuşit să impună rătăcitorului suflet colectiv acea modelare care corespundea cel mai bine intereselor sale de aservire si dominare totală. Surprins între două întrupări succesive, fragilitatea sufletului vagant a fost extremă; ceea ce a făcut ca şi ravagiile aservirii totalitare să fie, la el, mai pronunţate. Astfel s-ar putea explica, potrivit primei anamneze, pululaţia omului nou în peisajul postdecembrist. În esenţă, slaba noastră rezistenţă la ravagiile totalitare a fost un ghinion : o neşansă istorică. Această cale de a ne reaminti cine suntem are drept corolar teza optimistă potrivit căreia, dacă bolşevizarea ţării s-ar fi produs după schimbarea atributului identitar (altfel spus, după încheierea cu succes a metensomatozei), atunci prezenţa statistică a omului nou, în România, ar fi fost mai redusă, iar paragina noastră politică, socială şi instituţională — mai puţin dramatică.

Avantajele subiective ale tezei neşansei istorice sunt multiple. In primul rînd, ne permite să dăm vina pe alţii : de vină a fost războiul şi spiritul cedărilor de la Ialta; de vină au fost sovieticii si lipsa de simţ naţional a comuniştilor din interior, care şi-au trădat ţara, făcînd jocul intereselor sovietice în România (aici e rituală menţionarea numărului mare de alogeni în structura iniţială a Partidului Comunist din România).

În al doilea rînd, ne permite să explicăm degradarea catastrofală a comportamentului social prin mecanisme subtile si incontrolabile, cum ar fi afirmaţia că sufletul nostru colectiv a fost supus unei reeducări represive de tip „fenomenul Piteşti”. Dacă inversiunea psihică era obţinută de torţionarii de la Piteşti printr-o îndoctrinare efectuată pe carnea deschisă, la propriu, prin tortură, alterarea psihică a sufletului nostru colectiv s-ar fi obţinut prin combinarea celei mai sfruntate şi mai mincinoase propagande cu o represiune socială sistematică si difuză.

Al treilea avantaj subiectiv stă în împrejurarea că această anamneză favorizează foarte populara teorie, printre români, a conspiraţiei antiromâneşti universale. Oricare din aceste trei „avantaje subiective” nu se bazează pe vreun fals : în grade diferite, fiecare participă la o formă sau alta a adevărului istoric. Din punctul meu personal de vedere, dezavantajul moral major al acestui tip de anamneză priveşte imposibilitatea de a funda în ea un sentiment lipsit de ambiguitate al responsabilităţii individuale. Alţii sunt de vină, noi am fost doar victime, România e mereu prost plasată, toată lumea ne urăşte şi aşa mai departe, la nesfîrşit.

Teza modernizării eşuate

În fine, există şi un alt tip posibil de anamneză.

Citește în continuare

2010/02/11 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Anatomia unei catastrofe (II)

(continuare)

În 1829, an cunoscut la noi după numele păcii de la Adrianopol, Principatele române capătă dreptul de a ieşi de sub monopolul comercial turcesc, şi de a poseda autonomie administrativă. E poate util să reamintesc că această deschidere a fost obţinută sub ocupaţie rusească, după cum sub preşedinţia unui consul general rus, Minciaki, preşedinte asupra divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti, s-a redactat şi prima constituţie modernă a românilor, mă gîndesc la „Regulamentul Organic”. Din acest moment, 1829, iniţiativa istorică este preluată, în Principate, de logica modernizării capitaliste, care implica apariţia si consolidarea anumitor instituţii-cheie : si anume, a instituţiilor statului laic occidental, a pieţei libere şi a societăţii civile.

În termeni de filosofia culturii, instituţiile ţării au trebuit să treacă, într-un timp foarte scurt, de la orizontul organicist hieratic bizantin, la rigorile contractual individualiste carolingiene. Să subliniem că, din punct de vedere metafizic, Occidentul latin părăseşte definitiv orizontul intelectual bizantin, odată cu formularea argumentului ontologic, de către sfîntul Anselm de Canterbury în 1078.

Acum, din punct de vedere istoric, distanta temporală dintre instituţiile bizantine şi cele carolingiene era de cîteva secole. Acest decalaj a fost resorbit, în numai cîteva decenii, prin activitatea instituţională a generaţiei paşoptiste. Oamenii acestei generaţii au fost formaţi în marile centre universitare occidentale, au aparţinut celor mai influente loji masonice ale vremii, şi au putut astfel dispune, pentru acţiunea lor politică, de subtile pîrghii de sprijin internaţional. Europa era cu Ţările Române, pentru că elita politică românească se afla deja în Europa. Cel mai puternic aliat al destinului românesc, pînă după Pacea de la Versailles, au fost legăturile personale, masonice sau de altă natură, pe care clasa noastră politică le-a întreţinut cu vîrfurile de decizie ale politicii europene.

Acestea fiind spuse, trebuie să spunem apăsat că ideile şi energia acestei generaţii (şi a continuatorilor ei) au realizat cea mai spectaculoasă revoluţie instituţională românească. Din punct de vedere cultural, rezultatele acestei renaşteri instituţionale au fost decisive pentru formularea conceptului modern de cultură românească; în fond, întreg conţinutul creaţiei culturale româneşti moderne este legat de această fertilă înnoire instituţională.

Dar, alături de decalajul dintre vîrstele stilurilor instituţionale bizantin şi carolingian, mai exista unul, încă mai semnificativ : Citește în continuare

2010/02/10 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Anatomia unei catastrofe (I)

Doamnelor, Domnişoarelor şi Domnilor,

Titlul comunicării mele este „Anatomia unei catastrofe”.

Pentru un discurs ţinut în faţa unei audienţe de oameni savanţi, titlul ales de mine este deopotrivă prea pretenţios şi prea, cum să spun, prăpăstios. Este pretenţios pentru că, deşi vorbesc de o anatomie, nu am în fond nici o descriere definitivă să vă propun : aici nu veţi auzi nimic cu adevărat ştiinţific. Este prăpăstios pentru că, dacă e vorba de o catastrofă, ea nu este una obiectivă, cum sunt bunăoară „catastrofele” de care se ocupă teoria catastrofelor, elaborată de matematicianul Rene Thom, ci una pur subiectivă : îmi dau foarte bine seama că alţi observatori ar putea spune că aici nu este vorba de nici o catastrofă. Nu mai puţin, probabil că vor fi cîţiva oameni, în această sală, care să admită, cu mine, că modul în care societatea românească a ieşit din cei 50 de ani de dictatură comunistă poate fi descris în termeni de catastrofă.

Este, cel mai vizibil, o catastrofă de civilizaţie : de la ruina economiei la dezastrul relaţiilor publice, România postcomunistă arată ca o tară devastată, deopotrivă, de un război şi de o ocupaţie — străină sau internă, cum vreţi s-o luaţi.

Dar este şi o catastrofă mai puţin vizibilă, pe care aş numi-o identitară : paraginii materiale, din jur, îi corespunde, dezolant de precis, o recrudescenţă a mitocăniei sufleteşti, o lipsă de maniere sociale, o instinctivă vociferare de tip ţaţă, o conivenţă agresivă cu moravurile ţoapei, care, toate împreună, trădează o criză de identitate profundă.

Teza comunicării mele se referă la ceea ce eu percep a fi o catastrofă identitară : si voi încerca să supun atenţiei Dumneavoastră ideea că noi trăim azi conştiinţa prăbuşirii modelului identitar, pe care elitele intelectuale si politice româneşti l-au elaborat, începînd cu prima jumătate a secolului al XlX-lea, model identitar pe care o politică fericită l-a făcut să rodească, sub forma marilor si auroralelor momente ale istoriei noastre naţionale, din a doua jumătate a aceluiaşi secol.

Am să încep de la o percepţie nemijlocită care, poate, se va bucura de încuviinţarea Dumneavoastră : România post-totalitară este — de la oameni pînă la instituţii, de la sănătatea naturii pînă la eficacitatea economiei — o paragină; întrebarea imediată este, fireşte, cine e autorul acestei paragini. Citește în continuare

2010/02/10 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un alt document zguduitor, dar puţin cunoscut, al (anti)naţionalismului românesc !

Că tot se plânge ’mnealui, că e iar „targhetat” de naţionalismul de grotă, vom publica, pe acest blog, în serial, un alt „document cutremurător”.

De data asta e vorba de o descriere a istoriei moderne a României, făcută de nimeni altul decât H.-R. Paaa-ta-pieee-vici (auzim urale şi aplauze, doamnelor şi domnilor ?!), într-o conferinţă din obsedantul deceniu nouăzecist, ţinută prin cele străinătăţuri.

„Anatomia unei catastrofe” se cheamă bucata, şi, citind-o, veţi afla nu numai cum stau lucrurile cu biahahata noahahastră ţăhăhărişoară, ci şi de ce şi cum a ajuns „limbricul patibular”, peste noapte, un superstar în galaxia culturii româneşti contemporane, alături de ceilalţi doi „boieri ai minţii”, ale căror nume … nu vi le mai spun, pen’că le cunoaşteţi cu siguranţă.

A, şi în caz că v-aţi pus întrebarea : sublinierile îi aparţin autorului, nu mie.

2010/02/10 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu