ANAMORF

IntraOdiseea

TideLand SudAmerican – capitole traduse din GarciaMarquez

Dacă vă place realismul magic, dacă gustaţi estetica urâtului, dacă puteţi trece peste comunismul trendy al lui Garcia Marquez,

şi dacă nici măcar Gilliam nu vă este străin,

atunci vă puteţi regala cu o traducere online :

Despre dragoste si alti demoni

Anunțuri

2010/02/23 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce este adevărul ?

Uriaşă întrebare, nu ?

Pentru unii, cel puţin…

Că pentru alţii, nici măcar nu e o întrebare : adevărul e ce le place lor, sau ce le convine la un moment dat, şi cu asta basta !

Ăsta se numeşte relativism postmodern; în varianta autohtonă se amestecă cu … „fomismul“ pre-modern : adevărul este tot ce poate astâmpăra foamea. De bani, de sex, de succes social, de imagine, până la foamea originară, brută, de mâncare – tot foame se cheamă. Şi tot nu se astâmpără vreodată !

Dar hai să vedem, aşa, ca variaţie, ce este adevărul şi pentru un ins decent – preţ de câteva postări, măcar :

Există mai multe feluri de adevăr.

De exemplu, unul din ele e „Cerul se-ntunecă şi va ploua în curând“, iar altul e „Într-un cerc, toate razele sunt egale“. Ele diferă prin aceea că primul e contingent (cerul poate să fie şi senin), în timp ce al doilea e necesar : e imposibil ca razele unui cerc să nu fie egale.

Filozofii zic de de adevărurile contingente că sunt a posteriori : experienţa e cea care mă-nvaţă că cerul se întunecă; fără ea, eu nu ştiu ce se întâmplă; poate, la fel de bine, să se şi însenineze.

Iar de adevărurile necesare, (tot ei) zic că sunt a priori, fiindcă egalitatea razelor e implicată prin chiar legea de desenare a cercului, şi deci dinainte de desenarea propriu-zisă a oricărui cerc particular.

Totuşi, se zice de ambele că sunt, chiar dacă unele sunt contingente, iar celelalte raţionale. Dar ce anume din ele este „adevărat“ ?
Citește în continuare

2010/02/23 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Patapievici despre greci

Să-l auzim acum şi pe Patapilevici, ce are de zis, despre aproximativ acelaşi subiect ca şi Barfield.

Asemănările nu sunt întâmplătoare, pentru că ambii sunt inspiraţi de acelaşi ins formidabil, din păcate ocultat încă din timpul vieţii.

Dar să-i dăm cuvântul lui Pataploşniţă :

În ordinea reflecţiei filozofice, tradiţia noastră cea mai veche vine de la greci. Încă de la ei, ‘a cunoaşte’ era gîndit în două feluri, după cum sufletul se ridica la lucrurile superioare ori rămînea între cele supuse indefinit naşterii şi distrugerii. Spre pildă, potrivit lui Platon, fiecare suflet posedă, în adormire, ‘organul’ cu ajutorul căruia oamenii pot vedea adevărul. După cum se exercită într-un tip de cunoaştere ori altul, acest ‘organ’ poate fi activat ori menţinut în anchiloză. Dacă sufletul adoptă ca unice şi suficiente îndeletnicirile îndreptate spre devenire, organulcare-vede-adevărul este orbit şi nimicit. El poate fi readus la viaţă cu ajutorul anumitor cunoştinţe, cum ar fi cele furnizate de aritmetică, geometrie, stereometrie şi astronomie. Aceste discipline trebuie însă practicate ‘nu în vederea vînzării sau cumpărării, precum negustorii sau precupeţii – adică ‘în mod profan’, ci în spiritul ‘filozofiei celei adevărate’. În primul sens, cel mai important, ‘a cunoaşte’ era pentru Platon capacitatea de a gîndi într-un fel divin. La acest fel de cunoaştere omul are acces printr-o ‘răsucire’ – he periagoges téhne – a ‘organului’ cu ajutorul căruia cunoaşte, operaţiune prin care întreg sufletul omului se răsuceşte dinspre tărîmul devenirii înspre ‘măreaţa strălucire’ a ceea-ce-este-cu-adevărat, îndreptîndu-se astfel spre adevăr şi trăgînd în sus facultăţile umane care, în chip nepotrivit, sunt de obicei îndreptate în jos. Potrivit lui Platon, cunoaşterea veritabilă – aceea care nu se opreşte nici la nume, nici la definiţie, nici la imagine, nici la cunoştinţe şi care ajunge la obiectul însuşi, aşa cum există acesta cu adevărat – nu se poate obţine decît dacă omul care doreşte să cunoască este în mod natural înrudit cu obiectul cunoaşterii sale. „După mult efort, pe măsură ce numele, definiţiile, intuiţiile şi alte date senzoriale sunt aduse laolaltă şi puse în contact, în cursul investigaţiei şi testării la care omul supune obiectul cercetat prin întrebări şi răspunsuri, fără nici o rea intenţie, ca o lumină, ţîşneşte atunci strălucirea unei înţelegeri care atinge fiecare problemă studiată şi ajunge pînă la limitele puterilor omeneşti.“ Odată deşteptat în sufletul omului, acest fel de cunoaştere nu-şi mai pierde niciodată puterea.
Citește în continuare

2010/02/22 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (V)

(continuare)

4. Finalitatea (sau „teleonomia”, cum îi zice ultima modă din ştiinţă) pare-a fi o categorie inevitabilă, când cineva se ocupă de fiinţa vie, ca şi de societate. Dar procesele din fiinţa vie sunt guvernate de „finalitatea” conservării ei (dar fără să uităm că „finalitatea” finală a fiinţei vii este învăluită într-un dens mister), care are ea însăşi, ca „finalitate”, conservarea speciei, care urmăreşte, la rândul ei, „finalitatea” conservării biosferei, a biosistemului, ca întreg. Pe când în cazul societatăţii, deşi majoritatea „finalităţilor” îi sunt guvernate tot de-un „principiu de conservare”, această „conservare” este, în ultimă instanţă, a unor „atribute” „arbitrare” şi specifice fiecărei societăţi – semnificaţiile ei social imaginare.

5. Pentru tot ceea ce este pentru o fiinţă vie, un metaobservator poate găsi un corelat fizic. Dar nu poate face acelaşi lucru în cazul unei societăţi, care creează un fel de fiinţă, fără corelate fizice, masiv şi global : spirite, zei, păcate, virtuţi, „drepturi ale omului”, ş.a.m.d. Ba mai mult, acest fel de fiinţă este întotdeauna, pentru societate, de un rang mai înalt decât fiinţa „pur fizică”.

6. Societatea crează un nou tip de autoreferinţă : Citește în continuare

2010/02/19 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (II)

(continuare)

Omul există numai în, şi prin, societate, care este, întotdeauna, istorică. Societatea ca atare este o formă, iar fiecare societate dată este o formă particulară, dacă nu chiar una singulară. Forma implică organizare, sau, cu alte cuvinte, ordine (sau, dacă vreţi, ordine/dezordine, adică ordine şi dezordine).

Nu o să-ncerc să definesc aceşti termeni : formă, organizare, şi ordine. Ci o să-ncerc să arăt că ei capătă un însemnat nou sens, în domeniul socio-istoric.

În acest domeniu, se ridică două întrebări fundamentale; prima fiind „Ce anume ţine o societate la un loc ?” Cu alte cuvinte : care este baza unităţii, coeziunii, şi diferenţierii organizate a fantastic de complexei reţele de fenomene, pe care o observăm în fiecare societate ? Dar ne mai confruntăm, de asemenea, cu mutiplicitatea şi diversitatea societăţilor, şi cu dimensiunea istorică din fiecare societate, exprimată ca o alterare a ordinii sociale date, care poate duce la un (subit sau nu) sfârşit al „vechii ordini”, şi la instituirea uneia noi. Astfel, ni se pune şi-a doua întrebare : „Ce anume produce noi, sau alte, forme de societate ?” [n. trad. : întrebarea nicasiană „Cum e cu putinţă ceva nou”, pusă socio-istorio-logic]

Răspunsul la prima întrebare este : Citește în continuare

2010/02/18 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Găsirea nordului – mistică şi psihanalitică

Mundus imaginalis, ca orice lume care se respectă, are şi o geografie. Că doar fantasmele trebuie să se orienteze şi ele, nu ?

Printre cartografii acestei lumi se numără şi misticii sufiţi :

Atractia polului

Dar ce relevanţă mai pot avea fantasmagoriile astea pentru un modern ?

Modernii s-au zvârcolit ca la un veac, aşa, întru materialism, până să vină cu invenţia care să-i salveze, cel puţin temporar : psihanaliza !

Şi-aşa au reuşit să-şi explice şi combinaţia de real şi fantas(ma)tic din hărţile medievale : acestea ar fi fost nu numai o hartă a exteriorului geografic, ci şi a interiorului psihanalitic, subconştient !

De-ar fi atât de simplu… Mai îndeşi un domeniu, acolo, şi gata, ecuaţia umană e-aproape rezolvată ! Mai avem doar un pic…

2010/02/16 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu