ANAMORF

IntraOdiseea

Drumul spre Iad e pavat cu intenţii bune…

„Ilumeniştilor” noştri li se trăgea din angoasa vinovăţiei, care la rândul ei, era mai mult (contra)reformistă decât creştină

Pe urmă, cum scria acelaşi Tocqueville, în aceeaşi lucrare, o altă cauză a Revoluţiei a fost poziţia de homo scholasticus rupt de realitate al aceloraşi intelectuali.

Având ei atâta „scoleu” la îndemână (mă exprim aşa, deşi ştiu că skhole-ul era cu totul altceva decât timpul liber de azi sau loisir-ul…), şi fiind îndoctrinaţi cu o înţelegere greşită, pietistă (nu că ortodoxia noastră ar fi mai brează), a creştinismului (care stipula că un credincios trebuie să se simtă în permanenţă vinovat), şi-au uşurat conştiinţa într-o … teorie egalitaristă.

Reclame

2010/02/16 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Idei şi credinţe (I)

Când dorim să înţelegem un om, viaţa lui, mai înainte de orice trebuie să aflăm ce idei are. De când europeanul crede că are „simţ istoric”, acesta constituie exigenţa elementară. Cum să nu influenţeze existenţa unei persoane ideile sale şi ale timpului său ? E un lucru evident. Perfect; dar problema este şi destul de echivocă şi, după părerea mea, insuficienta claritate a ceea ce căutăm când vrem să aflăm ideile unui om, sau ale unei epoci, ne împiedică să ne facem o imagine limpede asupra vieţii, asupra istoriei sale.

Prin expresia „ideile unui om” ne putem referi la lucruri foarte diferite. De exemplu : gândurile care îi trec prin minte în legătură cu un lucru sau cu altul, şi cele care îi trec prin minte aproapelui său, pe care le repetă şi le adoptă. Aceste gânduri pot avea gradele cele mai diferite de adevăr. Pot fi chiar şi „adevăruri ştiinţifice”. Asemenea diferenţe nu au o mare importanţă, însă capătă importanţă faţă de problema, mult mai radicală, pe care o expunem acum. Căci fie că sunt gânduri obişnuite, fie riguroase „teorii ştiinţifice”, mereu va fi vorba despre ideile care îi vin omului, originale sau insuflate de cel din preajmă. Dar lucrul acesta implică, evident, faptul că omul se afla deja aici, înainte de a-i veni, sau de a adopta, ideea. Aceasta ia naştere, într-un fel sau altul, într-o viaţă care există înaintea ideii. Dar nu există viaţă umană care să nu fie, desigur, constituită din anumită credinţe de bază sau, altfel spus, ridicată pe acestea. A trăi înseamnă a trebui să fii legat de ceva, a fi cu lumea şi cu sine însuşi. Însă această lume şi acest „sine însuşi”, întâlnite de om, îi apar deja sub specia unei interpretări, sub forma unor „idei”, despre lume şi despre el însuşi.

Acum ne lovim de un alt strat de idei avute de om. Dar cât de diferite de acelea care îi trec prin minte, sau pe care le adoptă ! Aceste „idei” de bază, pe care le numesc „credinţe”, se va vedea de ce, nu se nasc într-o anumită zi şi oră ale existenţei noastre; nu ajungem la ele printr-un act special de gândire; nu sunt, pe scurt, gânduri pe care le avem; nu sunt idei nici măcar de acel tip, mai elevat prin perfecţiune logică, pe care le numim raţionamente. Dimpotrivă, aceste idei, care sunt într-adevăr „credinţe”, constituie înfăţişarea vieţii noastre, şi de aceea nu au caracter de conţinuturi particulare, în cadrul acesteia. Se poate spune că nu sunt idei pe care le avem, ci idei a ceea ce suntem. Mai mult încă; tocmai pentru că sunt credinţe fundamentale, se confundă, pentru noi, cu însăşi realitatea; sunt lumea şi fiinţa noastră, şi îşi pierd, deci, caracterul de idei, de gânduri ale noastre, din acelea pe care am fi putut, foarte bine, să nici nu le fi avut.

Când ne dăm seama de diferenţa existentă între aceste două straturi de idei, apare clar rolul diferit pe care ele îl joacă în viaţa noastră. Şi astfel, enorma diferenţă de rang funcţional. Despre ideile-instanţe [ocurrencias] despre care se ştie că includ adevărurile cele mai riguroase ale ştiinţei, putem spune că le producem, le susţinem, le discutăm, le propagăm, ne luptăm pentru ele, şi chiar suntem în stare să murim pentru ele. Ceea ce nu putem este … să Citește în continuare

2010/02/15 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Am piatra filosofală, dar nu pot s-o vând !

La bază trebuie să fie o experienţă primară, (an)arhetip al tuturor celorlalte experienţe…

Sau o impresie originară, care ar întoarce fenomenologia pe dos, după Michel Henry.

Asta-i

2010/02/14 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Anaforism

Dacă-i ceri omului să facă mai mult decât poate, o să vezi că nu mai face nici măcar atât cât poate !

2010/02/11 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Fenomenologia experienţei religioase

Teologul ortodox Pavel Evdokimov explică astfel experienţa religioasă :

Viaţa duhovnicească este un eveniment din interiorul duhului. Văzută din exterior, e uşor de confundat cu psihismul, cu viaţa psihică. Astfel psihologismul formulează întrebarea clasică : „Există vreo corespondenţă între subiectivitatea experienţei religioase şi obiectivitatea obiectului ei ?”

Astfel pusă, întrebarea îşi şi presupune răspunsul simplist : obiectul experienţei – Dumnezeu – ar fi numai un aspect imanent sufletului, o esse in anima. Omul ar intra în dialog cu elementele propriului său psihic, le-ar romantiza, şi şi-ar face din ele o mitologie.

Eroarea constă în introducerea unei distanţe speculative între experienţă şi obiectul ei; pe când experienţa religioasă este concomitent şi manifestarea propriului ei obiect.

Nu e o chestiune de conformitate între experienţa duhovnicească şi realitatea duhovnicească, pentru că experienţa chiar este această realitate.

Sublinierile cu italice aparţin autorului.

2010/02/02 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Iubirea de sine

Iubirea de sine are o reputaţie pe cât de proastă, pe-atât de nemeritată. (Ca mine !)

Dar cineva tot îşi propune s-o reabiliteze, şi-anume Erich Fromm, pe nişte linii cât se poate de logice.

În primul rând, ura de sine vine dintr-o înţelegere moralistă greşită şi, din păcate, generalizată, a creştinismului. E confundată cu modestia şi cu altruismul; sau cu narcisismul freudian.

Dar cum să fii altruist, dacă nu eşti … egoist, mai întâi ?!

Stă scris în Carte : „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” (chiar, ca glumă proastă : cum ar interpreta versetul ăsta un … Citește în continuare

2010/02/02 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii