ANAMORF

IntraOdiseea

Dumnezeul lui Sartre

Să presupunem că-mi dau întâlnire cu un amic X într-o cafenea.

Eu mă duc acolo, intru, şi mă uit după amicul meu. Nu e în cafenea. E, în schimb, amicul Y, dar aproape că nici nu-i bag în seamă prezenţa, fiindcă-l caut din priviri pe X.

Mă aşez lângă Y şi aştept. De fiecare dată când se deschide uşa cafenelei devin atent, să văd dacă nu intră X. Dar acesta întârzie. Intră mai mulţi oameni, pe unii-i cunosc din privire, iar alţii îmi sunt chiar amici, cum ar fi Z, care vine şi se aşează lângă mine şi Y.
Citește în continuare

2010/02/04 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fantezie şi experienţă

Agamben glosează, tot acolo, cu un mini-eseu macro-revelator numit „Fantezie şi experienţă”, de a cărui traducere vă puteţi bucura courtesy of ANAMORF :

Nimic nu poate transmite mai bine dimensiunea schimbării care a avut loc în înţelegerea experienţei ca inversarea statutului imaginaţiei. Imaginaţia, care este acum eliminată din cunoaştere ca fiind „ireală”, era pentru antichitate mediul de cunoaştere suprem. Ca intermediar între simţuri şi intelect, permiţând, în fantezie, unirea dintre forma sensibilă şi intelectul potenţial, ea ocupa, în cultura antică şi medievală, exact acelaşi rol pe care cultura noastră îl atribuie experienţei. Departe de a fi ceva ireal, mundus imaginabilis îşi avea realitatea deplină între mundus sensibilis şi mundus intelligibilis, şi era chiar condiţia comunicării dintre ele – adică a cunoaşterii.

Şi cum, după antici, imaginaţia era aceea care Citește în continuare

2010/02/03 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lipsa de experienţă

Giorgio Agamben, deşi stângist, scrie nişte texte pentru care l-ar invidia şi-un conservator înrăit… Iată un prim fragment, tradus din „Distrugerea experienţei”, după care urmează comentariul traducătorului :

Chestiunea experienţei mai poate fi abordată astăzi numai prin a recunoaşte că experienţa … nu ne mai este accesibilă. Pentru că, aşa cum omul modern a fost privat de propria-i biografie, tot aşa şi experienţa i-a fost expropriată. Într-adevăr, incapacitatea lui de a avea, şi de a comunica, experienţe, este probabil una din puţinele certitudini de sine pe care le mai poate revendica.

Încă din 1933, Walter Benjamin a diagnosticat corect această „sărăcie de experienţă” a epocii moderne; el i-a localizat originea în catastrofa Primului Război Mondial, de pe ale cărui câmpuri de luptă

oamenii s-au întors … reduşi la tăcere – nu mai bogaţi, ci mai săraci în experienţă comunicabilă… Ceea ce 10 ani mai târziu avea să se reverse Citește în continuare

2010/02/02 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ratări şi realizări

O să spuneţi : tre’ s-o fi dat în bară big time ca să gândeşti aşa ! astea-s pretexte şi scuze de loser

Iar eu o să vă răspund : e-un loser mai mare ăla care se crede winner !

Şi-o să invoc celebrul pariu al lui Pascal : dacă toate succesele de pe lumea asta sunt iluzorii, atunci suntem oricum chit.

Dacă nu … atunci de ce sunt finite ? De ce nu vă puteţi bucura de ele la nesfârşit ?

Vă bucuraţi când daţi lovitura; bun. Vă mai bucuraţi o bucată de timp după aceea; iarăşi bine. Pe urmă vin altele şi uitaţi; vă mai amintiţi de lovitura dată cine ştie când, şi iar vă bucuraţi. Dar nici această bucurie nu ţine la nesfârşit; oricât de „paseist” ai fi, nu poţi trăi numai din amintiri ! Ba, la un moment dat, chiar şi cele mai plăcute amintiri devin amare, când le compari cu un prezent decăzut…

Mie daţi-mi ceva care ţine. Ceva real.

2010/02/01 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Magia erotică (XI)

Despre magie ca psihosociologie generală
(continuare)

O societate omogenă, ideologic sănătoasă şi guvernabilă.

Manipulatorul total al lui Giordano Bruno se însărcinează să le dea subiecţilor o educaţie şi o religie potrivite : „Trebuie îndeosebi să avem o grijă extremă cu privire la locul şi la modul în care cineva este educat, la studiile pe care le-a urmat, sub înrîurirea cărei pedagogii, cărei religii, cărui cult, cu ce cărţi şi cu ce autori. Căci aceste lucruri generează prin sine, iar nu prin accident, toate calităţile subiectului […]”.

Controlul şi selecţia sînt stîlpii ordinii. Nu e necesar să ai imagi­naţie, ca să înţelegi că funcţia manipulatorului brunian a fost preluată de Stat, şi că acest nou „magician integral” are în sarcină să producă instrumentele ideologice necesare în vederea obţinerii unei societăţi uniforme. Orice educaţie creează nişte aşteptări, pe care Statul însuşi nu este în măsură să le satisfacă. Pentru cei frustraţi, există centrale ideologice care creează aşteptări alternative. Dacă Statul produce ”cultura”, aceste alte centre de manipulare produc „contra-cultura”, care se adresează în primul rînd marginalilor.

Nu trebuie să ne înşelăm asupra caracterului modelor culturale alternative : Citește în continuare

2010/01/31 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Magia erotică (X)

Despre magie ca psihosociologie generală
(continuare)

Posibilităţile magicianului sînt mai largi; cele ale medicului sînt relativ restrînse. Fie doi indivizi A şi B, şi relaţia dintre ei, pe care-o vom nota cu Y. Să presupunem apoi că A iubeşte pe B şi că B nu răspunde : Y, legătura lor, se defineşte în aceşti termeni. Este sarcina magicianului să modifice Y : punîndu-se în slujba lui A, va obţine pentru el favorurile lui B. Să presupunem însă că familia lui A are tot interesul ca A să-şi abandoneze pasiunea nesăbuită pentru B : punîndu-se in slujba ei, operatorul modifică Y şi-l „vindecă” pe A. Este sarcina medicului. Se mai poate şi ca A să fie un manipulator magic şi să vrea să obţină favorurile lui B. El este magician, nu medic. Trei cazuri, din care două de magie propriu-zisă şi unul de medicină. Care este, exact, graniţa între aceste două discipline ? Competenţa medicului, ne dăm lesne seama, este limitată juridic la cazurile in care afecţiunea lui A se loveşte de interesele societăţii, ceea ce revine la a spune că ea iese atunci din normalitate. Dimpotrivă, practicianul magiei erotice în general îşi poate folosi talentele contra societăţii înseşi şi contra voinţei unui individ.

Să presupunem apoi că A este un individ multiplu, o masă avînd reacţii uniforme. B este un profet, un întemeietor de religie sau un şef politic care, utilizînd procedee magice de persuasiune, îl subjugă pe A. Practicile sale, precum acelea ale medicului, sînt deopotrivă admise, de vreme ce, obţinînd consensul social, operatorul nostru dictează el însuşi regulile societăţii.

Trei ipostaze : magician, medic, profet. Ele sînt indisolubil legate şi nu au o limită foarte precisă. „Psihanalistul” participă şi el la „joc”, sfera sa de acţiune învecinîndu-se cu ilicitul şi cu supraomenescul (să convenim, de altminteri, că situaţia lui rămîne astăzi neschimbată : un chirurg nu-i va da niciodată calificativul de „confrate”, chiar dacă are o diplomă în medicină).

O dată cu specializarea şi cu delimitarea competenţelor, am tinde să spunem că ceilalţi doi practicieni ai magiei bruniene, magicianul propriu-zis şi profetul, au dispărut în zilele noastre. Este însă mai probabil că ei s-au camuflat pur şi simplu sub nişte aparenţe Citește în continuare

2010/01/31 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu