ANAMORF

IntraOdiseea

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (I)

Voi vorbi despre domeniul socio-istoric.

Totuşi, înainte de-a ajunge la subiectul meu, trebuie să încep cu nişte afirmaţii foarte dogmatice.

1. „Fiinţa” nu este sistem, nici sistem de sisteme, şi nici o vastă înlănţuire; ea e abis, haos, netemei (ungrund). Este un haos cu o stratificare neregulată, adică cu „organizări” parţiale, specifice diverselor straturi pe care le descoperim, construim sau creăm.

2. Fiinţa nu este numai „în” timp, ci şi „prin” (mijlocită de, bazându-se pe) acesta. În esenţă, fiinţa este timp. Sau, altfel, „a fi” înseamnă, esenţial, „să fie”.

3. Timpul fie nu-i nimic, fie-i creaţie. El, propriu-zis, e de negândit fără creaţie; altfel, ar fi numai o a patra dimensiune spaţială, supraadăugată. Creaţie însemnând aici, desigur, Citește în continuare

2010/02/17 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Găsirea nordului – mistică şi psihanalitică

Mundus imaginalis, ca orice lume care se respectă, are şi o geografie. Că doar fantasmele trebuie să se orienteze şi ele, nu ?

Printre cartografii acestei lumi se numără şi misticii sufiţi :

Atractia polului

Dar ce relevanţă mai pot avea fantasmagoriile astea pentru un modern ?

Modernii s-au zvârcolit ca la un veac, aşa, întru materialism, până să vină cu invenţia care să-i salveze, cel puţin temporar : psihanaliza !

Şi-aşa au reuşit să-şi explice şi combinaţia de real şi fantas(ma)tic din hărţile medievale : acestea ar fi fost nu numai o hartă a exteriorului geografic, ci şi a interiorului psihanalitic, subconştient !

De-ar fi atât de simplu… Mai îndeşi un domeniu, acolo, şi gata, ecuaţia umană e-aproape rezolvată ! Mai avem doar un pic…

2010/02/16 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dumnezeul lui Sartre

Să presupunem că-mi dau întâlnire cu un amic X într-o cafenea.

Eu mă duc acolo, intru, şi mă uit după amicul meu. Nu e în cafenea. E, în schimb, amicul Y, dar aproape că nici nu-i bag în seamă prezenţa, fiindcă-l caut din priviri pe X.

Mă aşez lângă Y şi aştept. De fiecare dată când se deschide uşa cafenelei devin atent, să văd dacă nu intră X. Dar acesta întârzie. Intră mai mulţi oameni, pe unii-i cunosc din privire, iar alţii îmi sunt chiar amici, cum ar fi Z, care vine şi se aşează lângă mine şi Y.
Citește în continuare

2010/02/04 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fenomenologia experienţei religioase

Teologul ortodox Pavel Evdokimov explică astfel experienţa religioasă :

Viaţa duhovnicească este un eveniment din interiorul duhului. Văzută din exterior, e uşor de confundat cu psihismul, cu viaţa psihică. Astfel psihologismul formulează întrebarea clasică : „Există vreo corespondenţă între subiectivitatea experienţei religioase şi obiectivitatea obiectului ei ?”

Astfel pusă, întrebarea îşi şi presupune răspunsul simplist : obiectul experienţei – Dumnezeu – ar fi numai un aspect imanent sufletului, o esse in anima. Omul ar intra în dialog cu elementele propriului său psihic, le-ar romantiza, şi şi-ar face din ele o mitologie.

Eroarea constă în introducerea unei distanţe speculative între experienţă şi obiectul ei; pe când experienţa religioasă este concomitent şi manifestarea propriului ei obiect.

Nu e o chestiune de conformitate între experienţa duhovnicească şi realitatea duhovnicească, pentru că experienţa chiar este această realitate.

Sublinierile cu italice aparţin autorului.

2010/02/02 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Iubirea fără iubit

Că dragostea nu e un sentiment sau o emoţie, o spune şi cel mai mare teolog ortodox în viaţă.

Celebrul Capitol 13 din Epistola a 2-a către Corinteni a Ap. Paul dă o definiţie a dragostei care de obicei este interpretată în sensul sentimentalist pietist reformist, care a contaminat şi ortodoxismul modern.

Or, dacă citeşti fără prejudecăţi, vezi că dragostea paulină seamănă mai mult cu speranţa fără obiect a lui Mihai Şora, decât cu sentimentul siropos în care o înţeleg marea majoritate a oamenilor. Ea „nu cade niciodată” din acelaşi motiv : nu are un obiect exterior sieşi, sau se are pe sine ca obiect.

Aici se potriveşte cu definiţia Vieţii lui Michel Henry, care „se încearcă pe sine” în „carnea” ei „fenomenologică”, în „ipseitatea” ei.

2010/02/02 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Iubirea de sine

Iubirea de sine are o reputaţie pe cât de proastă, pe-atât de nemeritată. (Ca mine !)

Dar cineva tot îşi propune s-o reabiliteze, şi-anume Erich Fromm, pe nişte linii cât se poate de logice.

În primul rând, ura de sine vine dintr-o înţelegere moralistă greşită şi, din păcate, generalizată, a creştinismului. E confundată cu modestia şi cu altruismul; sau cu narcisismul freudian.

Dar cum să fii altruist, dacă nu eşti … egoist, mai întâi ?!

Stă scris în Carte : „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” (chiar, ca glumă proastă : cum ar interpreta versetul ăsta un … Citește în continuare

2010/02/02 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii