ANAMORF

IntraOdiseea

Ce este adevărul ? (IV)

(continuare)

Natura concepută de greci nu era, fără îndoială, diferită de această auto-producere de „afară“ ca adevăr originar al lumii. Iar gândirea modernă formulează, deşi inexact, acelaşi adevăr. Conştiinţa e înţeleasă, în primul rând, ca subiect, care se referă la un obiect. Dar acest subiect riscă să fie luat drept altceva, drept o substanţă conştientă sau spirituală, care-ar avea proprietatea de a se referi la obiecte.

Iată de ce e important de înţeles că conştiinţa nu e nimic altceva decât această referire la obiect. Este „conştiinţă de ceva“, intenţionalitate pură, mişcându-se, autodepăşindu-se spre obiect şi, mai ales, spre acel „afară“, unde totul se arată ca „ob-iect“, ca „în-faţă“, ca „fenomen“.

Autoexteriorizarea exteriorului „afară“-lui, pe care o numim „lume“, nu este o afirmaţie metafizică sau speculativă, de genul care să-l lase pe cititor nesigur ori în dubiu. A spune că lumea e adevăr înseamnă a spune că ea manifestă, face să se-arate.

Ceea ce trebuie să înţelegem acum e cum manifestă lumea, cum se realizează această manifestare pură. Iar întâmplarea face ca, această autoexteriorizare a exteriorităţii, unde se formează orizontul de vizibilitate a lumii, „afară“-le ei, să mai aibă un nume, binecunoscut nouă : Citește în continuare

Anunțuri

2010/02/24 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Imaginarul : creaţie în domeniul socio-istoric (I)

Voi vorbi despre domeniul socio-istoric.

Totuşi, înainte de-a ajunge la subiectul meu, trebuie să încep cu nişte afirmaţii foarte dogmatice.

1. „Fiinţa” nu este sistem, nici sistem de sisteme, şi nici o vastă înlănţuire; ea e abis, haos, netemei (ungrund). Este un haos cu o stratificare neregulată, adică cu „organizări” parţiale, specifice diverselor straturi pe care le descoperim, construim sau creăm.

2. Fiinţa nu este numai „în” timp, ci şi „prin” (mijlocită de, bazându-se pe) acesta. În esenţă, fiinţa este timp. Sau, altfel, „a fi” înseamnă, esenţial, „să fie”.

3. Timpul fie nu-i nimic, fie-i creaţie. El, propriu-zis, e de negândit fără creaţie; altfel, ar fi numai o a patra dimensiune spaţială, supraadăugată. Creaţie însemnând aici, desigur, Citește în continuare

2010/02/17 Posted by | ANAMORF | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu