Din nou Culianu

I să-i mai dăm puţin cuvântul genialului nostru magician erotic, pentru denunţarea unor prejudecăţi moderniste :

Există încă obişnuinţa de a crede că viziunea noastră despre lume e despărţită de un abis de aceea a omului Renaşterii. Marca vizibilă a acestei fracturi ar fi tehnologia actuală, fruct al „ştiinţei cantitative“, care se dezvoltă începînd din secolul al XVII-lea. Or, cu toate că cele mai mari autorităţi în istoria ştiinţei ne informează că ideile unor Newton, Kepler, Descartes, Galilei, Bacon n-aveau absolut nimic de-a face cu această pretinsă „ştiinţă cantitativă“, aceleaşi opinii eronate ale strămoşilor noştri, raţionaliştii veacului al XlX-lea, se perpetuează totuşi. Aceştia credeau neclintit în ideea de raţiune şi de progres, pe care o susţineau cu înverşunare.

A postula existenţa unei rupturi între o vîrstă infantilă a omenirii, ce lua sfîrşit o dată cu Renaşterea, şi o vîrstă o maturităţii ei, ce culmina cu apariţia tehnicii moderne, slujea în acel moment scopurile socio-politice ale partizanilor progresului, care-şi închipuiau că sînt, sau care erau efectiv, înconjuraţi de forţe ostile. Astăzi însă, cînd efectele palpabile ale tehnologiei răpesc orice eficacitate unei priviri prea nostalgice, întoarse către trecut, este indispensabil să revizuim radical această atitudine, a cărei intoleranţă pretinde să-i ascundă falsitatea.

Ideea pe care omul modern şi-o face despre magie e foarte stranie : el nu vede în ea decît o îngrămădire rizibilă de reţete şi de metode ce ţin de o concepţie primitivă, neştiinţifică, despre natură. Din nefericire, puţinii „specialişti“ care îndrăznesc explorarea acestui domeniu transportă în el, ca singure instrumente ale voiajului lor, aceleaşi prejudecăţi. Operele care rup cu această tradiţie persistentă pot fi numărate pe degetele unei mîini.

Fireşte, ar fi dificil de susţinut că metoda magiei are ceva de-a face cu metoda ştiinţelor naturii din zilele noastre. Structura materiei era, în ea, complet ignorată, iar fenomenele fizico-chimice erau atribuite unor forţe ostile, activînd în cosmos. Ceea ce magia are în comun cu tehnologia modernă este însă faptul că pretinde să parvină, cu alte mijloace, la aceleaşi rezultate : comunicarea la distanţă, transporturile rapide, călătoriile interplanetare, fac parte din isprăvile curente ale magicianului.

Şi totuşi, nu pe acest plan a continuat magia să existe, rîzîndu-şi de toţi cei care

Băi, pe cine faci tu “balcanic” ?!

Unii ne-njură, făcându-ne „balcanici”, dar noi nu ne simţim… Sau n-o simţim ca pe-o înjurătură !

Să vedem ce se întâmplă la capătul celălalt al societăţii şi al culturii, mai precis, la Neagu Djuvara : cum îşi simte el „balcanismul” ?

Sintem ori nu in Balcani ?

Ce este adevărul ? (IV)

(continuare)

Natura concepută de greci nu era, fără îndoială, diferită de această auto-producere de „afară“ ca adevăr originar al lumii. Iar gândirea modernă formulează, deşi inexact, acelaşi adevăr. Conştiinţa e înţeleasă, în primul rând, ca subiect, care se referă la un obiect. Dar acest subiect riscă să fie luat drept altceva, drept o substanţă conştientă sau spirituală, care-ar avea proprietatea de a se referi la obiecte.

Iată de ce e important de înţeles că conştiinţa nu e nimic altceva decât această referire la obiect. Este „conştiinţă de ceva“, intenţionalitate pură, mişcându-se, autodepăşindu-se spre obiect şi, mai ales, spre acel „afară“, unde totul se arată ca „ob-iect“, ca „în-faţă“, ca „fenomen“.

Autoexteriorizarea exteriorului „afară“-lui, pe care o numim „lume“, nu este o afirmaţie metafizică sau speculativă, de genul care să-l lase pe cititor nesigur ori în dubiu. A spune că lumea e adevăr înseamnă a spune că ea manifestă, face să se-arate.

Ceea ce trebuie să înţelegem acum e cum manifestă lumea, cum se realizează această manifestare pură. Iar întâmplarea face ca, această autoexteriorizare a exteriorităţii, unde se formează orizontul de vizibilitate a lumii, „afară“-le ei, să mai aibă un nume, binecunoscut nouă :

Primitivismul resentimentar

Modernitatea a scos la iveală toate resentimentele care colcăiau în adâncurile inconştientului colectiv.

Şi, cum ştim, încă de la Papa Freud, că refulările se fac, în principal, prin sublimare, demonii umanităţii au îmbrăcat tot felul de forme ideologice, cu aparenţe de onorabilitate : comunism, feminism, ecologism, antirasism, etc.

Una din cele mai „poetice” asemenea ideologii este o „nostalgie a originilor”.

Amănuntele ei i le las însuşi maestrului în denunţarea antimodernismului :

Despre resentiment in nostalgia originilor

TideLand SudAmerican – capitole traduse din GarciaMarquez

Dacă vă place realismul magic, dacă gustaţi estetica urâtului, dacă puteţi trece peste comunismul trendy al lui Garcia Marquez,

şi dacă nici măcar Gilliam nu vă este străin,

atunci vă puteţi regala cu o traducere online :

Despre dragoste si alti demoni

ShoeGaze, ţăranilor !

Ştiţi ce-aş face cu voi ăştia, care ascultaţi numai muzică proastă (manele, fuego), de oameni cu WC-ul în fundul curţii ?

V-aş încuia acolo şi v-aş expune numai la „zgomot” din ăsta, până vă explodează căpăţânile alea, tari da’ seci :